Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov ne amintește că zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, respectiv, Sfântul Apostol Andrei şi Ziua Naţională a României, sunt declarate zile de sărbători legale, conform art.139 alin (1) din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii cu modifucările şi completările ulterioare, republicată.
În această zi nu se lucrează şi este acordată de către angajator. Nerespectarea acestei prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţioneză cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, conform art.260 alin (1) lit.g din Codul Muncii republicat.
De asemenea, la art.140 şi 141 din Legea nr.53/2003 republicată, sunt enumerate unităţile care fac excepţie de la această regulă, şi anume: cele de alimentaţie publică, cele în care activitatea nu poate să fie întreruptă, ea având un caracter continuu, de permanenţă, precum şi cele sanitare. În aceste unităţi se pot stabili programe de lucru adecvate în scopul asigurării asistenţei sanitare şi aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de stictă necesitate.
Salariaţii care prestează activitate într-una din aceste zile vor beneficia de compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă din motive justificative ne se acordă zilele libere salariaţiilor, acetora li se va asigura un spor de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Prin contractul colectiv de muncă aplicabil se pot stabili şi alte zile libere.