Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov a desfăşurat în perioada 08.06 – 14.06.2023, Campania Naţională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcțiilor-cod CAEN 41,42,43.
Obiectivele campaniei au fost:
– identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi luarea măsurilor ce se impun pentru determinarea respectării de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă;
– identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca copiilor şi tinerilor;
– determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra în REVISAL şi de ale transmite la inspectoratul teritorial de muncă;
– creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă;
– diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfăşoară activitate în domeniile amintite, a prevederilor legale menţionate;
– eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate şi aplicarea de sanţiuni contravenţionale corespunzătoare.
Inspectorii de muncă din domeniul Relaţiilor de muncă au verificat un număr de 23 agenţi economici şi au aplicat 5 amenzi în valoare totală de 120.000 lei.Totodată, inspectorii de muncă au constatat o serie de deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă, fiind dispuse 12 măsuri în vederea remedierii acestora. Neconformităţile constatate au fost următoarele:
– la locurile de muncă organizate de către angajatorii controlați nu exista fotocopia contractului individual de muncă;
– nu exista o evidență a orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov, atrage atenţia asupra faptului că munca nedeclarată constituie un fenomen răspândit și nociv, din cauza consecinţelor sociale şi economice grave pe care le produce, cu efecte negative pe termen scurt, dar, mai ales, pe termen lung, atât pentru individ, cât şi pentru societate, precum şi pentru bugetul de stat, existând o relaţie interdependentă între plata contribuţiilor sociale şi a impozitelor şi accesul la drepturile de asigurări sociale şi alte măsuri de protecţie socială:
– persoana care prestează muncă nedeclarată nu are siguranţa plăţii muncii prestate, plata făcându-se în funcţie de bunăvoinţa angajatorului, uneori fiind amânată zile în şir sau chiar luni;
– persoana care prestează muncă fără a avea încheiat un contract individual de muncă este lipsită de protecţie socială, ceea ce înseamnă că nu beneficiază de prestaţii din asigurările sociale, asigurările de sănătate, asigurările de şomaj, cele pentru accidente de muncă şi boli profesionale precum şi cele provenite din bugetul consolidat, nu se bucură de protecţia legală a femeilor şi copiilor, nu exercită drepturile colective constituţionale (dreptul la asociere în sindicate şi negocierea contractului colectiv de muncă), nu acumulează vechime în muncă, ceea ce îi va afecta dreptul la pensie;
– persoana lipsită de statutul de angajat legal nu are dreptul la creditare bancară;
– angajatorul este lipsit de posibilitatea legală de a-l responsabiliza pe lucrător pentru eventualele pagube produse de acesta și, de asemenea, nu poate face uz de prerogative disciplinară;
– fondurile sociale şi bugetul de stat sunt păgubite prin sustragerea de la plata contribuţiilor sociale şi a impozitelor.
[…] Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov a desfăşurat în perioada 08.06 – 14.06.2023, Campania Naţională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcțiilor-cod CAEN 41,42,43. Obiectivele campaniei au fost: – identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi luarea măsurilor ce se impun pentru determinarea respectării de către angajatori a prevederilor […] Citeste mai mult […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]