Acasă Anchete Jandarmii de la proteste, audiați la Parchetul Militar

Jandarmii de la proteste, audiați la Parchetul Militar

DISTRIBUIȚI

Ionel Corbu, procuror la Parchetul Militar, a declarat că în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă şi abuz în serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime şi vor începe audierile.

Adina Apostol, citată de Gândul.info, o victimă a incendiului din Clubul Colectiv, s-a prezentat la Parchetul Militar pentru a depune o plângere faţă de intervenţia jandarmilor de la protestul din 10 august, ea precizând că grefele recent aplicate de medici sunt inflamate din cauza gazelor folosite de forţele de ordine.

”Am făcut o plângere penală pentru că am inhalat multe gaze. Mă dor muşchii gâtului, câteva părţi ale grefelor recent puse s-au înroşit şi mi se pare că acţiunea jandarmilor din data de 10 august a fost foarte agresivă şi nu au făcut nimic să înlăture grupele de suporteri care erau lângă ei. De la 8:15 până la 11:30 au dat cu gaz. Nu aveai unde să fugi. Am mers după ceilalţi protestatari, ne călcam în picioare pentru că ne împingeau cu scuturile. Nu ştiu ce au fost acele semnale luminoase, nu este o scuză pentru că eu nu am făcut armata. Altă dată au reuşit să marginalizeze protestatarii violenţi. Am venit din străînătate pentru protest şi mă întorc în Belgia pentru tratamente. Sunt victimă Colectiv şi am ieşit în stradă să protestez. Ordinul dat de subprefect este inadmisibil nu se poate aşa ceva. Trebuiau să înlăture grupurile de protestatari violenţi, nu să arunce cu grenade”, a spus Adina Apostol.

Mai multe persoane care au participat la mitingul din 10 august s-au prezentat, la Parchetul Militar, pentru a depune plângeri împotriva acţiunilor jandarmilor, ei precizând că, în acea seară, forţele de ordine s-au comportat într-un mod abuziv deoarece au lovit protestatarii fără motiv. Foto: Aktual24.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here