Polițiștii din Jilava au identificat două persoane, de 38 și 39 de ani, ambele din comuna Jilava, bănuite de comiterea infracțiunii de furt.
La data de 29 august a.c., Poliția Jilava a fost sesizată cu privire la faptul că în perioada 25 – 29 august a.c., persoane necunoscute au pătruns în interiorul unei instituții publice din localitate, de unde au sustras 14 cutii cu alimente, aproximativ 170 de kg. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate. Pe numele celor în cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.