Acasă Info Local JILAVA: ”NEA ILIE”, DIN NOU LA PRIMĂRIE

JILAVA: ”NEA ILIE”, DIN NOU LA PRIMĂRIE

DISTRIBUIȚI

JilavaIlie Ionescu a fost ales, din nou, viceprimar cu atribuții de primar al comunei Jilava după o ședință de îndată a Consiliului Local care s-a desfășurat la Prefectura Ilfov. Se spune despre ”Iliuță” sau ”nea Ilie” că a fost ajutat de această dată să ajungă în funcție și de șeful PDL Jilava, Dan Neagu, cu sprijinul romilor, al PSD, PC și a doi consilieri din PPDD care nu au mai vrut ca majoritatea să fie formată din PPDD și PNL.

Despre ”nea Ilie” se spune că ar avea ”multe bube”, că ar fi semnat unele contracte fără licitație, favorizându-și apropiații și că nu ar fi suportat în primul mandat ca ședințele Consiliului Local să fie publice.

Consilierii locali spun că doar conjunctura politică și starea actuala de fapt a Primăriei Jilava au făcut ca Ilie Ionescu să fie răul cel mai bun.

Ilie Ionescu îl înlocuiește pe Pantelie Sfia (exclus între timp din PPDD) după ce acesta din urmă începuse să deranjeze cu atitudinea sa, fostul colonel de Interne luând la puricat anumite contracte. ”Nea Ilie” are, potrivit declarației de avere, trei locuințe, trei terenuri, un autoturism și mai multe tractoare, el ocupându-se de-altfel cu activitățile agricole.

Până la sfârșitul acestei luni se va termina cu degringolada de la Jilava, primarul ales care nu are voie însă să își exercite mandatul, Adrian Mladin, urmând să își afle sentința definitivă în dosarul de corupție în care mai sunt agățați fostul primar al comunei Snagov, Apostol Mușat, și fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov, actualmente consilier județean, Gheorghe Roman. Mladin speră să fie achitat după ce a colaborat ”bine” cu procurorii, ducând la arestarea a doi colegi de-ai acestora.

În continuare, agitația din Jilava este monitorizată de oamenii legii, despre această comună spunându-se că este raiul afacerilor frauduloase cu bani publici din Ilfov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 8 =