Acasă Politic Jucecătorul Bogdan Mateescu, preşedinte al CSM în 2021

Jucecătorul Bogdan Mateescu, preşedinte al CSM în 2021

DISTRIBUIȚI

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și-a prezentat, joi, bilanțul pentru 2020, apoi și-a ales noua conducere. La eveniment a participat și președintele Klaus Iohannis. Conform Legii de organizare şi functionare a CSM, şeful statului poate participa la şedinţa de alegeri fără a avea drept de vot.

Iohannis a ținut un scurt discurs în care a reamintit de atacul asupra Justiției și a subliniat și cu această ocazie că, pentru o reformă reală în acest domeniu esențial, e nevoie de un Parlament nou, cu o majoritate care să nu aparțină PSD.

Două judecătoare CSM cunoscute pentru opinii controversate, inclusiv prin susținerea unora dintre modificările aduse de PSD Legilor Justiției, au luat cuvântul imediat după și i-au cerut să nu politizeze ședința. Șeful statului nu le-a răspuns, în schimb a vorbit ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, care și-a exprimat dezacordul cu cele enunțate de ele.

Iohannis a plecat apoi de la ședință, urmând ca plenul să aleagă noua conducere.

Jucecătorul Bogdan Mateescu a fost validat de plenul CSM pentru funcţia de preşedinte al Consiliului în anul 2021 cu 13 voturi ”da”, 3 ”nu” şi 3 ”nule”, în timp ce pentru funcţia de vicepreşedinte procurorul Florin Deac a obţinut 13 voturi ”da” şi 5 voturi ”nu”. Foto: Ziarul Bursa

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here