Acasă Anchete Justiția a decis în cazul scandalului demiterii lui Nicolae Zamfir de la...

Justiția a decis în cazul scandalului demiterii lui Nicolae Zamfir de la conducerea IFIN-HH: Consiliul Științific al institutului, desființat ilegal

DISTRIBUIȚI

Tribunalul București a publicat miercuri hotărârea din ședința publică de marți, 8 septembrie, prin care admite cererea de suspendare a executării actului administrativ prin care fostul director al Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei”, academicianul Nicolae Zamfir, a desființat Consiliul Științific de la IFIN-HH. Aceasta în contextul în care Zamfir a a contestat regulamentul aprobat Consiliu din care ar fi rezultat că acesta a depășit limita de vârstă la care putea ocupa această funcție.

Nicolae Zamfir fusese acuzat de cercetătorii din Consiliul Științific că nu mai putea ocupa legal funcția de director deoarece depășise vârsta legală, acesta fiind demis ulterior, pe 14 august, de către ministrul Monica Anisie din funcție.

”Ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, a semnat astăzi, 14 august, ordinul de numire în funcția de director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) a domnului Nicolae Marius Mărginean. Decizia are efect până la organizarea concursului, dar nu mai mult de 6 (șase) luni. În această perioadă, acesta va exercita și funcția de președinte al Consiliului de administrație (…) Pe această cale, Ministerul Educației și Cercetării mulțumește public domnului Acad. Nicolae Victor Zamfir pentru dăruirea și eforturile deosebite depuse în implementarea Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), cea mai avansată infrastructură de cercetare din lume în domeniul laserelor de mare putere”, se arată în anunțul publicat pe sit-eul Ministerului Educației și Cercetării în data de 14 august 2020.

Ulterior, Nicolae Zamfir a contestat regulamentul aprobat de CS și Consiliul de Administrație al IFIN l-a desființat. De asemenea, Zamfir susținea că limita de vârstă a ocupării funcției de conducere a fost stabilită numai după ce a fost numit inițial în 2004 și că prelungirea contractului său este în conformitate cu legile existente atunci când a semnat un contract anterior.

Soluția Tribunalului București: Dispune suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond

”Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la caracterul actului contestat. Respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile. Respinge ca neîntemeiată excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile. Admite cererea de suspendare formulată de reclamanţi. Dispune suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 4/15.04.2020 a Consiliului de Administraţie a IFIN-HH, până la pronunţarea instanţei de fond. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 3.050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care 50 lei reprezentând taxă de timbru şi suma de 3.000 lei reprezentând onorariu avocat. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.09.2020. Document: Hotarâre 3854/2020 08.09.2020”, se arată pe siteul portal.just.ro.

Miza unei decizii definitive în acest caz este prevederea privind limita vârstei de pensionare la 65 de ani stabilită prin regulamentul adoptat de Consiliul Științific.

Mandatul lui Zamfir, puternic contestat de o parte a angajaților Institutului de Fizică Nucleară

Mandatul lui Zamfir a fost puternic contestat de o parte a angajaților Institutului de Fizică Nucleară, cercetătorii împărțindu-se în două tabere adverse.

Primele critici la adresa directorului laserului au apărut în momentul în care acesta a reziliat contractul de 66 de milioane de euro (dublul bugetului avut de România pe cercetare anul trecut) pentru al doilea echipament esențial de cercetare, după laserii de mare putere: Sistemul Fascicul Gamma, potrivit edupedu.ro.

Zamfir, director din 2004 al Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară, a fost înlocuit pe 14 august cu Nicolae Mărginean, unul dintre cei mai prestigioși cercetători ai Institutului, președintele Consiliului Științific și fost director al Departamentului de Fizică Nucleară. Între timp, Consiliul Științific a făcut noi alegeri, iar președinte a fost ales cercetătorul Călin Alexa

În iulie, un sindicat reprezentând oamenii de știință de la Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară a depus o plângere de corupție împotriva directorului lor, Nicolae-Victor Zamfir

Cercetătorii susțin că numirea lui Zamfir în funcția de director a fost ilegală. De asemenea, aceștia spun că a gestionat greșit institutul, perturbând activitatea științifică și proiectul de a construi laserul ca parte a inițiativei Uniunii Europene Extreme Light Infrastructure (ELI), care riscă să fie oprită din România.

Unul dintre contestarii academicianului Nicolae Zamfir de la IFIN (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică si Inginerie Nucleara Horia Hulubei), Dan Filipescu, a transmis o scrisoare deschisă academicianului Nicolae Zamfir după demiterea acestuia de la conducerea institutului.

”Domnule Zamfir, În primul rând, țin să reamintesc tuturor două acțiuni exteme, de o foarte mare gravitate, nemaiîntalnite în istoria acestui institut, pe care dumneavoastră le-ați intreprins la începutul acestui an: intenția de a desfiinta Departamentul de Fizica Nucleara (DFN) si desfiintarea Consiliului Știintific (CS) al IFIN-HH”, scrie Filipescu”. – sursa: Gandul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 − 13 =