Acasă Politic Klaus Iohannis: Solicitările dascălilor pentru măriri salariale, după părerea mea, sunt îndreptăţite

Klaus Iohannis: Solicitările dascălilor pentru măriri salariale, după părerea mea, sunt îndreptăţite

DISTRIBUIȚI

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, miercuri, că nemulţumirile profesorilor privind salariile sunt îndreptăţite, în contextul inflaţiei pe care o avem. Şeful statului a explicat că salarizarea şi chestiunile legate de acest aspect nu sunt reglementate de legile educaţiei, ci de legea salarizării. Șeful statului a adăugat că va insista la nivelul Ministerului Muncii să lucreze mai rapid la acel proiect pentru ca „grilele pentru învăţământ să fie unele care satisfac nevoile sistemului”.

„Am fost informat despre toate aceste chestiuni, inclusiv că astăzi au avut loc mai multe întâlniri în care s-au negociat mai multe chestiuni. Trebuie să vedem un pic lucrurile cum se aşază ele”, a spus Iohannis.

Prima chestiune – solicitările dascălilor pentru măriri salariale, după părearea mea, spune Iohannis, sunt îndreptăţite, în condiţiile în care am avut şi avem încă o inflaţie destul de mare, este clar că aici vorbim de o reaşezare, dar în realitate avem nevoie de mult mai mult. Şi am spus aceste lucruri de foarte multe ori în timp ce lucram la proiectul România Educată – dacă dorim să avem în România un învăţământ de foarte bună calitate, atunci trebuie să avem toate condiţiile, nu doar şcoli moderne, săli de clasă bine dotate, cabinete bine dotate, trebuie să avem grijă şi de cei care formează tânăra generaţie, adică trebuie să avem grijăde dascăli să aibă condiţiile pentru a îşi face treaba aşa cum trebuie. Printre care una foarte importantă este evident salarizarea”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la finalul Summitului Consiliului Europei care a avut loc la Reykjavik, Islanda.

El a adăugat că „dascălii trebuie plătiţi la adevărata lor valoare”.

„Aici le dau dreptate. Această chestiune, cel puţin aşa mi s-a părut în spaţiul public, este artificial amestecată cu dezbaterile pe legile educaţiei. În legile educaţiei chestiunile salariale nu apar. Au locul lor acolo, salarizarea trebuie să apară în grila naţională de salarizare care trebuie să fie actualizată. Şi aştept şi eu şi o să insist pe această chestiune ca la Ministerul Muncii să se lucreze un pic mai repede pe noul proiect de lege a salarizării şi grilele care se fac pentru învăţământ să fie unele care sigur satisfac nevoile sistemului”, a mai spus preşedintele Iohannis.

Luni, 22 mai profesorii intră în grevă generală

Discuțiile guvernului cu sindicatele au eșuat miercuri. Liderul Federației Spiru Haret, Marius Nistor, a anunțat că sindicaliștii din educație vor intra de luni, 22 mai, la ora 8:00, în grevă generală.

Sindicaliștii spun că au ieșit „mâhniți” de la discuțiile cu guvernul care trebuie să facă „un efort” de 300 de milioane de lei

Ministerul Educației: creșterile salariale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă

La scurt timp de la încheierea discuțiilor, în timp ce sindicaliștii anunțau ca sigură greva generală de pe 22 mai, Ministerul Educației a comunicat că joi, pe 18 mai, va avea loc prima întâlnire a comisiei constituite în vederea negocierii unui nou contract colectiv de muncă.

Totodată, ministerul a avertizat că creșterile salariale și alte drepturi de natură salarială solicitate de federațiile sindicale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă și, prin urmare, acestea nu pot fi negociate cu Ministerul Educației.

 

1 COMENTARIU

  1. […] Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, miercuri, că nemulţumirile profesorilor privind salariile sunt îndreptăţite, în contextul inflaţiei pe care o avem. Şeful statului a explicat că salarizarea şi chestiunile legate de acest aspect nu sunt reglementate de legile educaţiei, ci de legea salarizării. Șeful statului a adăugat că va insista la nivelul Ministerului Muncii să lucreze […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here