Președintele României, Klaus Iohannis, a avut joi, 19 ianuarie 2023, o convorbire telefonică cu Președintele Republicii Austria, Alexander Van der Bellen, la inițiativa părții austriece.
Potrivit unui comunicat de presă, președintele Iohannis a evidențiat că România este și va continua să fie un furnizor de securitate și va proteja în continuare în mod eficient frontiera externă a Uniunii Europene, în interesul tuturor cetățenilor europeni, așa cum a făcut-o și până acum, mulțumind președintelui austriac pentru sprijinul exprimat public de față de aderarea țării noastre la Schengen și a arătat că mesajele numeroase de susținere venite din partea mediului politic, economic și social din Austria sunt semnale clare că locul României este în Schengen și că va putea fi identificată o soluție.
Astfel, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat interesul direct și prioritar al țării noastre ca poziția actuală a Austriei să fie schimbată cât mai curând posibil, guvernul austriac să adopte o atitudine constructivă și îndreptată spre cooperare, astfel încât obiectivul de aderare a României la Schengen să fie atins anul acesta.
De asemenea, Președintele României a exprimat deschiderea autorităților române de a lucra împreună, în plan bilateral și european, pentru a implementa soluțiile identificate pentru reducerea migrației ilegale pe ruta balcanică, răspunzând astfel preocupărilor ridicate de Austria. De altfel, aceste propuneri și disponibilitatea părții române de a contribui cu soluții au fost prezentate în mod repetat autorităților austriece.
De asemeena, cei doi președinți au avut un schimb de opinii privind evoluțiile de securitate din regiune și sprijinul acordat Ucrainei.
În urma discuției Klaus Iohannis a decis retrimiterea la Viena a ambasadorului Emil Hurezeanu.