Acasă Info Local La Clinceni se construiește o nouă școală primară

La Clinceni se construiește o nouă școală primară

DISTRIBUIȚI

În comuna Clinceni se construiește o nouă școală primară, cu zece săli de clasă. Decizia a fost luată recent în ședința Consiliului Județean Ilfov, ”Am spus și o repet: investiția în educație este o investiție în viitor. Este prioritate în mandatul meu la șefia CJ Ilfov. În Clinceni sunt acum trei școli. La unele se învață în schimburi. La altele, clasele sunt supradimensionate – peste 30 de persoane. Numărul elevilor crește de la un an la altul și, prin urmare, este nevoie de o nouă unitate de învățământ. Una modernă, spațioasă – 1.500 de metri pătrați – și dotată așa cum trebuie. Asta asigură egalitate de șanse pentru toți copiii, reduce abandonul școlar și îi atrage pe cei care fac naveta în București”, anunță președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma.

Valoarea totală a proiectului este de șapte milioane de lei. Din această sumă, contribuția Consiliului Județean Ilfov este de 90%. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here