AUTORITĂȚILE SE FAC CĂ NU ȘTIU
Jefuirea siderurgiei româneşti este pe punctul de a fi desăvârşită tocmai în momentul în care atenţia publică este atentă la multiplele şi surprinzătoarele evenimente interne şi internaţionale. În acest context tulbure, industria siderugică şi întreaga industrie românească este pe cale să primească o lovitură decisivă care va transforma România dintr-o ţară exportatoare într-una total dependentă de importuri. Prin intermediul Autorităţii de Administrare a Activelor Statului, căreia i-au impus să adopte o atitudine de non-combat în cadrul procesului aflat pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris, actualii guvernanţi îi acordă sprijinul necesar lui LN MITTAL pentru a definitiva ceea ce a început în anul 2001: distrugerea combinatului siderurgic gălăţean.
Distrugerea siderurgiei românești a început în 2001, chiar cu vânzarea combinatului SIDEX GALAŢI, unul dintre cei mai mari agenţi economici de profil din Europa, când fostul prim-ministru din acea perioadă a convenit cu omologul său britanic, Tony Blair, să-l ”vândă” combinatul magnatului indian Lakshmi Mittal pentru derizoria sumă de 25 milioane de dolari, în condiţiile în care valoarea de piaţă estimată era de peste două miliarde de dolari. Presa internațională a scris, la un moment dat, că lobby-ul fostului premier britanic pe lângă guvernanții români i-a adus în cont o donație de 125.000 de lire sterline din partea lui Lakshmi Mittal, magnatul indian al otelului (care cam în aceeași perioadă în care a fost semnată ”recomandarea”) a virat această sumă în conturile Partidului Laburist.
Declinul a început sub Guvernul Petre Roman, care a transformat combinatul gălățean în SC SIDEX SA și l-a lăsat să se descurce singur. Ulterior, firma a fost căpușată de intermediari (1.400 la număr, la un moment dat), majoritatea firmelor din primii ani după Revoluție aparținând unor politicieni și afaceriști care dețin și astăzi averi imense sau au functii cheie în stat. Și nu doar intermediarii au prădat SIDEX-ul, ci și directorii care s-au preumblat de-a lungul timpului la conducerea combinatului, care ar fi furat tabla sau ar fi acceptat mecanisme de decont dezavantajoase.
Așa se face că în 2001 guvernanților le-a fost simplu să argumenteze nevoia de privatizare a combinatului care în anii 70 fabrica 70% din producția națională de oțel si exporta pe tot globul.
Deşi tranzacţia a fost prezentată ca fiind o reuşită încununare a încercărilor de eliminare a ”găurii negre” care genera economiei româneşti pierderi de un milion de dolari pe zi (deși dacă cineva ar fi însumat profiturile firmelor căpuşă ale potentaţilor vremii ar fi descoperit unde sunt banii), atât preţul de vânzare, cât şi prevederile contractuale au fost secretizate. Modelul nu pare străin guvernărilor post-decembriste care au înstrăinat obiectivele strategice ale economiei românești la adăpostul clauzelor secretizate sau al legilor trecute prin Parlament (pentru ca nimeni să nu-și asume răspunderea). (Continuarea aici)
