Acasă Economie Laserul de la Măgurele, prezentat la Expo Astana 2017

Laserul de la Măgurele, prezentat la Expo Astana 2017

DISTRIBUIȚI

Pavilionul României la Expo Astana 2017 a primit vizita unor reprezentanți ai mediului de afaceri și de cercetare din România, prezenți la Astana cu ocazia expoziției internaționale, informeaza www.Timpromanesc.ro.

Misiunea economică în Kazahstan a fost organizată sub egida Asociației Române din Industria Software (ARIES), Afaceri.ro & Arhipelago și a fost dedicată identificării de noi oportunități de afaceri, dar și valorificării potențialului de export-import dintre România-Kazahstan.

Astfel, la Pavilionul României a fost organizată, cu sprijinul Ambasadei României și a Biroului de Promovare comercial-economică – BPCE Astana, o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai Asociației Companiilor de IT (ITK) din Kazahstan, în cadrul căreia au fost prezentate și oportunitățile de investiții oferite de zona de Nord-Est a României, dar și programele de studii în limba engleză ale Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.

În cadrul întâlnirii dintre reprezentanții asociațiilor de profil din cele două țări, au fost identificate câteva zone de interes privind stabilirea unei colaborări viitoare și a fost exprimată intenția organizării unei misiuni economice de amploare a companiilor românești din domeniul IT, în Kazahstan.

De asemenea, Mitică Drăguşin, director de Securitate Nucleară la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei“ (IFIN-HH) de la Măgurele, a făcut o prezentare a proiectului ELI-NP.

România este prezentă cu un pavilion național la expoziţia internaţională, ”Energia viitorului” care se desfăşoară la Astana, în Kazahstan, în perioada 10 iunie-10 septembrie 2017. Pavilionul este gândit să reprezinte o incursiune în știința, cercetarea şi cultura României.

Realizat sub conceptul: ”Energia luminii – (O călătorie în viitor)”, pavilionul României are ca element central prezentarea proiectului ELI-NP, implementat de Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH), de la Măgurele.

În cadrul celor trei luni de expoziţie, vor avea loc o serie de evenimente de promovare economică, misiuni economice multisectoriale, cu scopul dinamizării schimburilor comerciale, prin identificarea de noi oportunităţi de afaceri pe piaţa din Kazahstan. De asemenea, vor avea loc evenimente de prezentare a ofertei educaționale și de promovare turistică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here