Acasă Editorial LECȚIE DE PRIMAR

LECȚIE DE PRIMAR

DISTRIBUIȚI

click 1Catalin Dragomir

Un prim pas pentru a nu mai fi o „țară de trântori”. Sătul să tot scoată bani din vistieria statului, un primar nemțean a avut curajul să scoată la deszăpezit populimea care beneficiază de ajutor social. Spun curaj pentru că nu știu câți primari au tăria de a lua o asemenea hotărâre având în vedere că ”asistații” sunt votanți devotați și, pe deasupra, mai aduc la vot și multe rubedenii care pun ștampila pe cine trebuie.

Așadar, primarul din Icușești, Săbărel Roșu, a atenționat, prin hotărâre de consiliu, ca să nu avem vorbe la proces, că asistații care primesc ajutor social nu vor fi trecuţi la plată pe această lună dacă nu deszăpezesc minim trei gospodării ale vârstnicilor din comună. Mai mult, după ce le curăţă curtea de omăt şi fac cărări spre anexele gospodăreşti, aceiaşi asistaţi trebuie să-i ajute pe respectivii şi cu aprovizionarea cu alimente sau medicamente şi, de asemenea, să le ducă şi lemnele de foc din magazie în casă sau pe prispă. ”Vor veni cu nume si prenume unde au efectuat orele. Cine nu face vor fi suspendați. Atenție nu glumesc!” Primarul a fost luat în serios și asistații s-au conformat, astfel că își vor primi banii.

Cred că și primarii din Ilfov sunt capabili de un asemenea gest și nu trebuie să aștepte un nou vâj. Sunt multe alte lucruri care trebuie făcute în localități unde e nevoie de muncă necalificată. De la curățenie până la însoțirea unui vîrstnic la medic. Să se vrea, că treabă se găsește. Așa nu se va mai vorbi de trântorii de pe uliță care stau toată ziua la mat și beau pe caiet. E adevărat, există și asistați social care chiar au nevoie de ajutorul primăriei, care sunt neputincioși și nu sunt apți de muncă. Dar respectivii sunt puțini și mulți dintre ei nu apelează la mila statului decât din nevoie. Mulți sunt demni și caută să muncească chiar dacă lefurile nu sunt pe măsura necesităților, Așa că, jos pălăria în fața primarului Săbărel Roșu. Orice are un început!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here