PNL promite înființarea Fondului Român de Dezvoltare Urban – Rural (FRDUR) și creșterea alocațiilor la 200 lei/lună – Liberalii au lansat, sâmbătă, 8 octombrie 2016, un draft de program de guvernare, în care promit creșteri de salarii și alocații, scăderi de taxe, infrastructură și investiții.
PNL promite restructurarea sistemului de impozite și taxe, prin reducerea la jumătate a numărului acestora, dar și a cuantumului unora dintre obligațiile fiscale de acum. TVA ar urma să scadă la 16%, din 2019, față de 20% în prezent.
Deputatul Eugen Nicolăescu, cel care a prezentat programul economic, a explicat că “procedurile fiscale vor fi simplificate, va crește rolul de prevenție al fiscului, manifestarea transparenței în activitatea tuturor organelor de control, concomitent cu afirmarea obligației statului de a se comporta responsabil cu cel care muncește”.
În centrul măsurilor economice ale PNL se află generalizarea cotei unice de 16% şi un Cod al Muncii flexibil care să permită angajaţilor manifestarea dreptului la muncă în concordanţă cu propriile aşteptări financiare prin încheierea de contracte negociate între părţi cu timp parţial de muncă, în zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi alte condiţii pe care oamenii le pot avea în vedere.
Liberalii îşi propun investiţia a încă 24 miliarde euro în economia României în următorii patru ani.
Se va înfiinţa Fondul Român de Dezvoltare Urban Rural (FRDUR), prin care vor fi investite încă 24 de miliarde de lei în următorii patru ani. Va fi utilizat pentru investiţii strategice şi pentru a acoperi deficite de finanţare în zone critice şi va ajunge la active de peste 11 miliarde de euro în patru ani.
Liberalii mai propun și înființarea Băncii de Dezvoltare şi Investiţii a României (BDIR), cu un capital iniţial de 200 milioane de euro şi care va opera cu un portofoliu de finanţări de cel puţin un miliard de euro. BDIR va fi înfiinţată şi va funcţiona prin similitudine cu Banca Europeană de Investiţii având ca acţionari ministerele ale căror investiţii se derulează prin utilizarea fondurilor bănci. Ea va beneficia de management privat.
PNL promite dublarea salariilor medicilor de la 1 iulie 2017, precum şi creşterea salariilor asistenţilor medicali în medie cu 20%, anual, începând cu 1 iulie 2017 până la dublarea acestora.
În educație – majorarea anuală a salariilor în medie cu 20% începând cu a doua jumătate a anului 2017 până la dublarea acestora, însoţită de evaluarea corpului didactic
Infrastructură: Conectarea Ţării Româneşti cu Transilvania şi Banatul prin prioritizarea construirii autostrăzii Sibiu – Piteşti şi finalizarea Coridorului Pan European (Arad – Sibiu – Bucureşti – Constanţa.
Conectarea Moldovei cu Transilvania prin demararea construcţiei autostrăzii Unirii: Târgu. Mureş – Iaşi – Ungheni prin constituirea Fondului Român de Dezvoltare Urban Rural (FRDUR).
Conectarea Olteniei cu Banatul prin autostrada Olteniei (de la Timişoara până la Calafat, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean care va lega porturile din nordul Germaniei de Balcani)
Începereaa construcţiei autostrăzii Comarnic – Braşov.
Irigațiile: PNL mai promite dezvoltarea infrastructurii naţionale de irigaţii prin construirea canalului Siret – Bărăgan, interzicerea defrişării pădurilor prin înăsprirea legislaţiei şi eficientizarea controlului sau înfiinţarea Bursei de Cereale în Bazinul Mării Negre la Brăila finanţată printr-un parteneriat public-privat.
Sănătatea: Construirea a opt spitale regionale cu specific de urgenţă la Cluj Napoca, Iaşi, Craiova, Timişoara, Constanţa, Târgu Mureş, Sectoarele 3 şi 6 din Bucureşti pentru care există documentaţie.
Actualizarea bianuală a listei de medicamente.
În centrul măsurilor sociale este angajamentul de creştere a alocaţiilor la valoarea de 200 lei /lună.
Pentru a opri declinul demografic, liberalii au în vedere înfiinţarea creşei, grădiniţei şi a centrului ”şcoală după şcoală” la locul de muncă, dar şi reducerea impozitului pe venit la jumătate pentru părinţii care au al treilea copil până la vârsta de șapte ani a acestuia/acestora.
PSD zice că salariile și pensiile vor crește cu 60 la sută până în 2020
Avocații, expertii contabili și profesiile liberale ar urma să ajungă la 0% CAS și CASS începând cu 1 ianuarie 2018 – PSD a prezentat duminică, 9 octombrie 2016, programul economic, un document care cuprinde multe promisiuni, așa cum se obișnuiește în campania electorală. PSD promite eliminarea impozitului pe venit în cazul medicilor și IT-iștilor, o creștere a punctul de pensie de la 871,1 de lei acum, la 1.400 în 2020, contribuții la pensii și sănătate mai mici și impozit zero pe dividende începând cu 2018. De asemenea, în următorii patru ani se va reuși o rată de absorbție a fondurilor europene de 72,5%, adică 127,3 miliarde de lei. Banii ar urma să intre în producție și servicii, iar 30% din aceste sume intrate în economie se vor întoarce la bugetul general consolidat sub formă de taxe și impozite, spune programul economic al social-democraților, care prevede crearea unui fond suveran de investiții.
De asemenea, PIB urmează să crească de la 758 de miliarde de lei în 2016, la 1.014 miliarde de lei în 2020, în condițiile unui deficit ce ar urma să coboare de la 2,9% la 2% în același interval de timp.
Așadar, salariile și pensiile vor avea creșteri între 40 și 60%, salariul minim brut se va majora de la 1.250 lei în 2016 la 1.750 în 2020, punctului de pensie va crește de la 871,1 lei în 2016 la 1.400 în 2020, pensia minimă va fi 640 de lei anul viitor și vor fi introduse deduceri pentru familiile cu copii.
Scăderea contribuțiilor pentru pensii și sănătate pentru salariați, desființarea lor pentru avocati, experti contabili și meseriile liberale!
De la 1 ianuarie 2018, CAS va scădea de la 26,3% la 25%, CASS va ajunge, de la 10,7, la 10%, iar contribuțiile pentru șomaj, creanțe salariale, risc și accidente vor dispărea.
Aceste modificări vor duce la scăderea totalului de contribuții, de la 39,25% acum, la 35% în 2018.
În aceste condiții, spune PSD, angajatorii vor plăti, pentru fiecare 100 de euro net primit de salariat 161 de euro, în loc de 175 de euro, acum.
De asemenea, avocații, expertii contabili și profesiile liberale ar urma să ajungă la 0% CAS și CASS începând cu 1 ianuarie 2018. Totodată, vor fi impozite 0% pentru salariații cu venituri sub 2.000 lei, medici, IT-ști și agricultori și pe dividende, impozitul pe venit ar urma să scadă de la 16% (2016) la 0% la 1 ianuarie 2018 pentru salariații care au maximum 2.000 de lei brut pe lună și de la 16% la 10% (2018) pentru cei cu un salariu brut lunar de peste 2.000 lei. Similar se vor reduce și impozitele pe venit ale pensionarilor. De la 1 ianuarie 2017, pensionarii nu vor mai plăti contribuții de sănătate (acum sunt 5,5%). Pentru cei care desfășoară activități independente PSD promite că impozitul pe venit va fi 0 în cazul celor care au venituri mai mici sau egale cu 24.000 de lei anual și se va reduce de la 16%, în prezent, la 10% pentru cei cu venituri anuale de peste 24.000 de lei. Medicii și IT-iștii nu vor mai plăti impozit pe venit indiferent de valoarea acestuia, începând cu 1 ianuarie 2018, impozitul pe venitul agricol va fi eliminat de la 1 ianuarie 2018, impozitul pe teren agricol (de 46 lei/ha, acum) va fi 0 pentru terenul lucrat și de 100 de lei/ha în cazul terenurilor nelucrate (de la 1 ianuarie 2018), impozitul pentru transferul proprietății este acum de 2 sau 3% pentru valori de cel mult 200.000 lei și PSD promite 0 pentru o valoare de până la 450.000 lei. Pentru valori de peste 450.000 lei va fi de 3%.
Centrele de cercetare-dezvoltare vor fi scutite de impozit pe profit timp de 10 ani, începând cu anul viitor, impozitul pe dividende (de 5% acum) va fi 0 de la 1 ianuarie 2017.
Corecții economice: Introducerea unui mecanism de taxare a profiturilor în sectorul resurselor naturale.
Calculul accizelor se va face la cursul real al euro la 1 octombrie al anului anterior, iar externalizarea profiturilor de către multinaționale va fi stopată. În cazul IMM și PFA, PSD promite majorarea în două etape a plafonului pentru opțiunea de înregistrare la plata TVA.
PSD s-a gândit și la debirocratizare și promite eliminarea a 102 taxe nefiscale din 2017. Printre acestea se numără timbrul de mediu pentru autovehicule, 33 de taxe consulare şi de cetăţenie, 20 de taxe de la Registrul Comerţului, taxele radio-TV, taxa suplimentară pentru pașaport, 22 de taxe pentru pierderea sau modificarea actelor, 13 taxe extrajudiciare de timbru și taxele pentru permisele de pescuit recreativ/sportiv.
Gogoși electorale din 2008
Promisiuni PDL
salariul minim: 452 euro;
alocarea a minimum 6% din PIB pentru educaţie;
majorarea pensiei medii la 405 euro până în 2012;
alocație de 100 ron pentru copii;
1.300 kilometri de autostradă;
modernizarea a 10.000 de km de drumuri județene;
construirea a 41 de șosele de centură;
stimularea voluntariatului;
crearea unei baze de date la nivel naţional cu locurile de muncă disponibile din România;
înființarea de centre de babysitting;
creşterea vitezei tehnice proiectate pe calea ferată în medie cu 25% şi reducerea timpului de circulaţie cu 50% faţă de cel actual la trenurile de călători şi marfă;
finalizarea, până în anul 2012, a tronsonului de cale ferată Râmnicu Vâlcea – Vâlcele;
realizarea legăturii feroviare Gara de Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă;
realizarea unei legături electrice prin cablu electric submarin pentru realizarea interconectării între România şi Turcia;
protecţia şi reabilitarea litoralului românesc al Mării Negre;
Promisiuni PSD+PC
salariul minim: 1.000 lei;
1000 de kilometri de autostrăzi;
1.000 de facilităţi sportive;
modernizarea a 1.000 km de cale ferată;
construirea și modernizarea de centuri ocolitoare pentru toate marile municipii;
a 13-a pensie și dublarea pensiilor pentru agricultori;
reducerea preţului energiei electrice cu 33%;
TVA redus la alimente, 5% pentru alimentele de bază;
construirea a peste 5.000 de școli, creșe și grădiniţe noi;
construirea de cămine moderne cu peste 10.000 de locuri;
burse pentru studenţi la nivelul salariului minim pe economie;
introducerea de medicamente compensate și gratuite pentru persoanele cu venituri reduse;
construirea a 8 spitale regionale ultra-moderne;
creştere economică medie de 6%;
înfiinţarea unei firme într-o oră;
subvenție de 1.500 lei/ha cultivat;
reţea de apă și canalizare pentru toate comunele;
25.000 euro pentru instalarea tinerilor fermieri;
producerea anuală a 150 milioane puieţi forestieri;
peste 400.000 locuințe pentru tinerele familii;
împădurirea a 1 milion de hectare;
Promisiuni PNL
salariul minim: 800 euro;
pensie medie de 350 euro;
reducerea cu până la 10 puncte procentuale a CAS;
construirea a 1200 de grădinițe, 600 de săli de sport și 90 de bazine de înot și campusuri școlare;
crearea unei agenții de credite pentru studenți;
înființarea a 32 de spitale de urgență noi; – foto: deieri-deazi.blogspot.com