Acasă Politic Liderii UE au ajuns la un compromis: 90 la sută din importurile...

Liderii UE au ajuns la un compromis: 90 la sută din importurile petroliere din Rusia încetează până la sfârșitul anului

DISTRIBUIȚI

Liderii Uniunii Europene s-au reunit luni în cadrul unui summit extraordinar pentru a decide dacă noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei va include și un embargo asupra importurilor de petrol rusesc, cu excepția livrărilor de țiței prin conducte.

Liderii europeni au ajuns la un acord cu privire la pachetul de sancțiuni, unde chestiunea cea mai sensibilă o reprezenta embargoul asupra petrolului rusesc, anunță Politico. Astfel, până la sfârșitul anului, importurile de petrol rusesc în Uniunea Europeană vor fi reduse cu 90 la sută.

Celelalte măsuri propuse ca parte a celui de-al șaselea pachet de sancțiuni au fost, de asemenea, aprobate, în special excluderea Sbrebank din sistemul internațional de plăți SWIFT și blocarea a trei posturi de televiziune rusești.

Președintele Consiliului UE, Charles Michel, a salutat acordul, într-o postare pe Twitter, și a precizat că embargoul se aplică imediat pentru mai mult de două treimi din importurile de petrol din Rusia, tăind astfel o sursă uriașă de finanțare pentru mașina de război a Kremlinului.

„Presiune maximă asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului”, a comentat Charles Michel, care subliniază, printr-un tag, că unitatea UE rămâne  astfel intactă.

Și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat compromisul la care au ajuns liderii europeni și a confirmat că în felul acesta, până la sfârșitul anului, se va renunța la importurile de petrol din Rusia în proporție de 90 la sută.

La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz subliniază că unitatea UE a fost menținută. „Am convenit asupra unor noi sancțiuni de mare amploare împotriva Rusiei. Va exista un embargo asupra marii majorități a importurilor de petrol rusesc”, a scris cancelarul pe Twitter.

Importurile prin conducta Drujba, care aprovizionează şi Ungaria, vor fi scutite într-o primă etapă. Aceasta a permis Budapestei să ridice dreptul de veto care bloca de câteva săptămâni adoptarea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al UE la adresa Rusiei.

Consumul intern al Ungariei, care nu are ieşire la mare, depinde într-un procent de 65% de petrolul transportat prin conducta Drujba.

Zelenski, din nou pledoarie pentru unitate în fața liderilor europeni

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat luni seara prin videoconferință liderilor europeni reuniți la Bruxelles într-o sesiune extraordinară și le-a cerut să adopte urgent noul pachet de sancțiuni economice împotriva Rusiei arătând că 74 de copii ucraineni au murit în cele 52 de zile scurse de când UE a adoptat precedentele sancțiuni.

„Europa trebuie să-şi arate forţa. Pentru că Rusia înţelege doar forţa ca argument. (…) Este timpul ca voi să nu fiţi divizaţi, să nu fiţi fragmentaţi, ci un tot întreg”, a declarat Zelenski.  „Doar prin cea mai mare unitate se vor putea găsi răspunsuri eficiente la tot ce face Rusia împotriva noastră şi împotriva voastră”, a subliniat preşedintele Ucrainei. El a avertizat că Rusia nu vrea să vadă o UE unită, ci „27 de state divizate, 27 de bucăţi care nu se pot uni”.

Poziția României la summitul UE: Sprijină sancțiunile, dar vrea o „clauză de solidaritate”

România sprijină un nou pachet de sancţiuni pe gaz şi petrol împotriva Rusiei, dar este favorabilă includerii unei „clauze de solidaritate”, în cazul în care „se întâmplă ceva”, a declarat luni președintele Klaus Iohannis, explicând că asta ar însemna ca statele membre şi Comisia Europeană să ia de urgenţă măsuri pentru veni, de exemplu, în sprijinul României, în cazul în care s-ar întrerupe alimentarea pe calea Mării Negre.

El a mai spus că textul de concluzii de pe masa liderilor europeni este un text la care România a contribuit semnificativ. Sursa: Digi 24

 

Concluziile Consiliului European privind Ucraina, 30 mai 2022

 

Consiliul European condamnă în mod hotărât războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Acesta îndeamnă Rusia să înceteze imediat atacurile fără discriminare împotriva civililor și a infrastructurii civile și să își retragă imediat și necondiționat toate trupele și echipamentele militare de pe întreg teritoriul Ucrainei, în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internațional. Atrocitățile comise de forțele ruse și suferința și distrugerile provocate sunt de nedescris. Consiliul European solicită Rusiei să permită accesul umanitar imediat și trecerea în siguranță a tuturor civililor vizați. Consiliul European se așteaptă să fie pe deplin respectat dreptul internațional umanitar, inclusiv Convenția de la Geneva privitoare la tratamentul prizonierilor de război. De asemenea, solicită Rusiei să permită imediat întoarcerea în condiții de siguranță a persoanelor ucrainene strămutate forțat în Rusia.

  1. Consiliul European salută curajul și hotărârea de care dau dovadă poporul ucrainean și conducătorii acestuia în lupta lor pentru apărarea suveranității, a integrității teritoriale și a libertății țării lor. Uniunea Europeană este de neclintit în hotărârea sa de a ajuta Ucraina să își exercite dreptul inerent la autoapărare împotriva agresiunii ruse și să își construiască un viitor pașnic, democratic și prosper. În acest sens, va continua să colaboreze îndeaproape cu partenerii internaționali.

Justiția internațională

  1. Consiliul European îi felicită pe toți cei care contribuie la strângerea probelor și la investigarea crimelor de război și a celorlalte infracțiuni extrem de grave și sprijină activitatea intensă a procurorului Curții Penale Internaționale în acest sens. De asemenea, salută activitatea pe care procurorul general al Ucrainei o desfășoară în prezent, cu sprijin financiar și de consolidare a capacităților din partea Uniunii Europene și a statelor sale membre. Consiliul European salută înființarea unei echipe comune de anchetă coordonate de Eurojust, al cărui rol a fost consolidat, precum și sprijinul operațional permanent din partea Europolului. Rusia, Belarusul și toți cei responsabili vor fi trași la răspundere pentru acțiunile lor în conformitate cu dreptul internațional.

Sancțiuni

  1. Consiliul European este hotărât să intensifice presiunea asupra Rusiei și Belarusului pentru a contracara războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Consiliul European face apel la toate țările să se alinieze la sancțiunile UE. Trebuie oprită orice încercare de circumvenție a sancțiunilor sau de sprijinire a Rusiei prin alte mijloace.
  2. Consiliul European convine asupra faptului că cel de al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei va acoperi țițeiul, precum și produsele petroliere livrate din Rusia către statele membre, cu o excepție temporară pentru țițeiul livrat prin conducte.
  3. Prin urmare, Consiliul European îndeamnă Consiliul să îl finalizeze și să îl adopte fără întârziere, asigurând o piață unică funcțională a UE, o concurență loială, solidaritatea între statele membre și condiții de concurență echitabile și în ceea ce privește eliminarea treptată a dependenței noastre de combustibilii fosili rusești. În cazul unor întreruperi bruște ale aprovizionării, se vor introduce măsuri de urgență pentru a asigura securitatea aprovizionării. În acest sens, Comisia va monitoriza și va raporta periodic Consiliului cu privire la punerea în aplicare a acestor măsuri pentru a asigura condiții de concurență echitabile pe piața unică a UE și securitatea aprovizionării.
  4. Consiliul European va reveni cât mai curând posibil la chestiunea excepției temporare pentru țițeiul livrat prin conducte.

Sprijin umanitar și financiar

  1. Uniunea Europeană va continua să ofere sprijin Ucrainei pentru a răspunde nevoilor umanitare, de lichidități și de reconstrucție ale acesteia.
  2. De la începutul agresiunii ruse, Uniunea Europeană și-a intensificat sprijinul pentru reziliența economică, socială și financiară generală a Ucrainei, inclusiv prin furnizarea de ajutor umanitar. În această privință, Consiliul European salută rezultatele Conferinței internaționale la nivel înalt a donatorilor, găzduită în comun de Polonia și Suedia.
  3. Uniunea Europeană și statele sale membre oferă protecție milioanelor de refugiați care fug din calea războiului din Ucraina și își mențin angajamentul de a-i primi și de a le oferi siguranță, inclusiv prin sprijinirea țărilor învecinate. Consiliul European invită Comisia să prezinte noi inițiative pentru a sprijini acest efort, cu respectarea cadrului financiar multianual.
  4. Uniunea Europeană va continua să sprijine, alături de partenerii săi din cadrul G7, guvernul ucrainean în ceea ce privește nevoile urgente de lichidități ale acestuia. Aceasta recunoaște sprijinul anunțat în contextul G7. Uniunea Europeană este pregătită să acorde Ucrainei asistență macrofinanciară excepțională suplimentară în valoare de până la 9 miliarde EUR în 2022. În acest context, Consiliul European solicită examinarea propunerii Comisiei de îndată ce aceasta este prezentată.
  5. Reconstrucția Ucrainei va necesita un sprijin cuprinzător care să permită reclădirea țării pentru viitor. Uniunea Europeană și statele sale membre sunt pregătite să joace un rol major în acest sens. Prin urmare, ar trebui avută în vedere o platformă pentru reconstrucția Ucrainei. Aceasta ar trebui să aducă laolaltă guvernul ucrainean, Uniunea Europeană și statele sale membre, Banca Europeană de Investiții, precum și parteneri internaționali, instituții de finanțare, organizații, experți și părți interesate. Sprijinul din partea UE pentru reconstrucție va fi corelat cu punerea în aplicare a unor reforme și a unor măsuri de combatere a corupției care se înscriu pe traiectoria europeană a țării. Consiliul European invită Comisia să facă propuneri pe această bază.
  6. Consiliul European salută eforturile depuse de statele membre în vederea introducerii în dreptul lor național a unor măsuri de confiscare adecvate și invită Consiliul să supună rapid examinării recenta propunere a Comisiei privind măsuri de drept penal în cazul încălcării sancțiunilor UE. Consiliul European sprijină explorarea activă a altor opțiuni, cu respectarea dreptului UE și a dreptului internațional, inclusiv a opțiunilor care vizează utilizarea activelor rusești înghețate pentru sprijinirea reconstrucției Ucrainei.

Sprijin militar

  1. Uniunea Europeană își menține, de asemenea, hotărârea de a continua să consolideze capacitatea Ucrainei de a-și apăra integritatea teritorială și suveranitatea. În acest sens, Consiliul European salută adoptarea recentei decizii a Consiliului de a spori sprijinul militar acordat Ucrainei în cadrul Instrumentului european pentru pace.

Sprijin economic

  1. Consiliul European salută adoptarea deciziei de suspendare a taxelor la import pentru toate exporturile ucrainene către Uniunea Europeană pentru o perioadă de un an.

Sprijin politic

  1. Consiliul European ia act de pregătirea avizelor Comisiei privind cererea de aderare la UE a Ucrainei, precum și a Republicii Moldova și a Georgiei și va reveni asupra acestei chestiuni în cadrul reuniunii sale din iunie.
  2. Uniunea Europeană și statele sale membre își vor intensifica eforturile pe lângă țările terțe pentru a sprijini Ucraina în toate aceste dimensiuni, pentru a combate discursurile false ale Rusiei și manipularea informațiilor și pentru a preveni eludarea și circumvenția sancțiunilor.

Impactul asupra țărilor învecinate

  1. Consiliul European urmărește îndeaproape impactul pe care războiul Rusiei împotriva Ucrainei îl are asupra țărilor învecinate și asupra Balcanilor de Vest. Consiliul European subliniază necesitatea de a oferi tot sprijinul relevant Republicii Moldova, în cadrul eforturilor acesteia de a face față crizelor energetice și economice interconectate și presiunii migrației generate de război. Consiliul European își reiterează apelul la încetarea represiunii în Belarus și reamintește dreptul democratic al poporului belarus la noi alegeri libere și corecte.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here