Acasă Info Local Lingou de aur, recuperat de polițiști

Lingou de aur, recuperat de polițiști

DISTRIBUIȚI

Doi bărbați bănuiți că ar fi sustras prin violență un lingou de aur, la momentul efectuării unei tranzacții, au fost depistați de polițiștii din Mureș.

Din cercetările efectuate de poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș a reieşit faptul că, la data de 12 septembrie a.c., o femeie, de 29 de ani, din județul Mureș, împreună cu fratele acesteia, s-ar fi întâlnit, în municipiul Târgu Mureș, cu doi bărbați, pentru a le vinde acestora din urmă un lingou de aur. În momentul înmânării bunului în cauză unuia dintre bărbați, pentru a-l verifica, acesta l-a sustras, iar, prin exercitarea de acte de violență, cei doi și-au asigurat scăparea.

Polițiștii au identificați doi bărbați, de 34, respectiv 40 de ani, ambii din Târgu Mureș, bănuiți de comiterea faptei. Totodată, lingoul de aur,  cântărind 100 de grame, în valoare de aproximativ 5.000 de euro, a fost recuperat și restituit victimei.

În baza probelor administrate, la data de 1 octombrie a.c., faţă de cei în cauză poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, iar, astăzi, urmează a fi prezentați instanței de judecată, cu propuneri legale.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

15 + twelve =