Acasă Politic Locuinţe sociale şi de necesitate pentru victimele violenței domestice

Locuinţe sociale şi de necesitate pentru victimele violenței domestice

DISTRIBUIȚI

Proiectul legislativ depus de deputatele USR Oana Țoiu şi Oana Cambera, care acordă victimelor violenţei domestice dreptul de a avea acces la locuinţele de necesitate sau la cele sociale, a primit raport de adoptare în unanimitate de la Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților și urmează să fie inclus pe ordinea de zi a plenului pentru dezbateri și vot final.

Proiectul prevede includerea victimelor violenţei domestice în categoria beneficiarilor de locuinţe sociale, pe termen lung, şi posibilitatea de acordare a locuinţelor de necesitate ca măsură temporară adiţională, la cererea acestora, pe perioada ordinului de protecţie. Locuinţele de necesitate sunt cele prevăzute pentru victimele inundaţiilor, care nu puteau fi folosite pentru alte scopuri în cadrul legal existent, nici măcar atunci când riscul inundaţiilor nu exista.

Dacă proiectul este adoptat, victimele violenţei domestice vor putea utiliza locuinţele de necesitate, pe perioada ordinului de protecţie, având astfel acces la un spaţiu care le oferă posibilitatea ieşirii din situaţia de vulnerabilitate. Acest lucru va fi de un real folos, întrucât infrastructura dedicată de adăposturi de urgenţă şi locuinţe protejate acoperă în prezent mai puţin de jumătate din necesar. Posibilitatea de a fi încadrate în categoria beneficiarilor de locuințe sociale va fi o măsură de sprijin pentru victimelor violenței domestice, accesul la locuire fiind un element care le va asigura un parcurs mai ușor către o viață de independență față de abuzator.

„În 2021 au fost 18.303 cazuri de pericol iminent sesizate de poliţiştii care au intervenit şi, din păcate, aproape unul din trei ordine de protecţie a fost încălcat, iar 84% dintre faptele de loviri sau violenţe s-au întâmplat la domiciliu. Combaterea violenței împotriva femeilor înseamnă includerea victimelor în categoria celor care pot cere locuințe sociale sau de necesitate. Prin această lege victimele vor avea acces la un spațiu sigur, în locuințe sociale (pe termen lung, inclusiv dacă se relochează în alt județ) sau în cele de necesitate (pe durata ordinului de protecție). Vor avea un spațiu care le oferă posibilitatea ieșirii din situația de vulnerabilitate și transferul către o viață independentă”, a declarat deputata Oana Țoiu, co-iniţiatoare a proiectului de lege și președinta Comisiei pentru tineret și sport.

“Pentru a avea curajul de a porni pe un drum nou, fără abuzuri, victimele au nevoie în primul rând de un loc sigur unde să se poată simți încrezătoare în viitor. Un loc care să le ofere stabilitate. Putem oferi soluţii suplimentare alternative pentru a facilita accesul la locuire pe termen scurt și lung, iar administraţiile ce deţin locuinţe în fondul locativ vin astfel în sprijinul victimelor. Acest pas poate însemna începutul unei vieți independente pentru multe femei. Vrem să le oferim această mână de ajutor”, a declarat deputata USR Oana Cambera, co-iniţiatoare a proiectului de lege.

În 2021, în România, au fost emise 10.336 de ordine de protecţie, dintre care 4.870 provin din ordine de protecţie provizorii. Faptele au fost comise atât în mediul rural cât şi în mediul urban, în proporţii aproape egale, conform unui raport al Reţelei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, bazat pe datele IGPR.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here