Acasă Info Local LUCRĂRILE ÎN REGIE PROPRIE AU DAT PESTE CAP PLANURILE LA PANTELIMON

LUCRĂRILE ÎN REGIE PROPRIE AU DAT PESTE CAP PLANURILE LA PANTELIMON

DISTRIBUIȚI

foto 2 Pantelimon

 

Săptămânal, la primărie, au loc ședințe de analiză și raportare pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii.

Au fost situații de obstrucționare a acestor lucrări, de furturi de materiale precum și de tensiuni generate inutil.

Întârzierile constatate în realizarea infrastructurii rutiere din Pantelimon au fost cauzate de lucrările (branșamente la rețeaua de gaz, rețeaua de apă și canal) făcute în regie proprie de cetățeni. Existența acestor lucrări, făcute fără o proiectare prealabilă, a dus la apariția unor diferențe între evaluarea teoretică a proiectului și situația din teren, necesitând intervenții suplimentare față de cele incluse în proiect.

Toate aceste situații sunt discutate în cadrul întâlnirilor săptămânale și raportate, ulterior, instituțiilor abilitate.

”Toate lucrările sunt monitorizate îndeaproape și sunt raporate periodic către insituțiile competente, aceste raportări fiind obligatorii, având în vedere că proiectul este finanțat din fonduri europene (prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor, poli urbani de creștere)”, declară primarul orașului Pantelimon, Marian Ivan.

Primarul Marian Ivan: În final, orașul Pantelimon va arăta altfel și de rezultatele eforturilor depuse acum vom beneficia cu toții!

 

Modul în care vor fi depășite neconcordanțele descoperite în teren este stabilit în fiecare marți, la sediul Primăriei Pantelimon, în cadul ședințelor de monitorizare a lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere și a aliniamentelor stradale. Până în prezent au avut loc 35 de astfel de ședințe, la care participă reprezentanții societăților care execută lucrările, dirigintele de șantier, proiectantul, reprezentanți ai societăților de gaze, Apă și Canal și ai Primăriei Pantelimon.

”Nu trebuie să uităm că Primăria Orașului Pantelimon a făcut eforturi mari pentru accesarea acestor fonduri și pentru a da o nouă față orașului nostru. Nu trebuie să uităm că vorbim de un volum mare de lucrări, unele neanticipate, ci descoperite în urma săpăturilor efectuate. Dar nu trebuie să ignorăm cel mai important lucru: acela că, în final, orașul va arăta altfel, și de rezultatele eforturilor depuse acum vom beneficia cu toții! În calitate de primar, îi invit pe toți cei 14.000 de locuitori de pe străzile aflate în lucru, care vor beneficia direct de rezultatele lucrărilor, să acorde tot sprijinul necesar, să reclame neregulile constatate acolo unde chiar este cazul și să susțină muncitorii care sunt în teren pentru buna finalizare a proiectului. Au fost situații de obstrucționare a acestor lucrări, de furturi de materiale precum și de tensiuni generate inutil”.

Primarul Marian Ivan va informa periodic populația orașului Pantelimon cu privire la stadiul lucrărilor și pentru orice sesizare sau întrebare referitoare la acest important proiect pune la dispoziție și adresa de mail primar@primariapantelimon.ro. – CRISTINA ANGHELUȚĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here