Copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș, a declarat, marți seară, la Digi24, că reformele n-au avansat așa cum și-ar fi dorit formațiunea sa și că nu simte “apetit la colegii din coaliție” pentru acestea. El a precizat că nu dă termene, însă că “dacă a trecut un an de zile și nu vedem reforme trebuie să ne punem întrebări ce a funcționat și mai ales ce n-a funcționat și să vedem dacă există într-adevăr la pertenerii noștri de guvernare un apetit de reforme”. Europarlamentarul a spus că USR PLUS va face o analiză în toamnă privind performanțele propriilor miniștri.
„E devreme să facem genul ăsta de evaluare pe ministere. Avem discuții, dacă nu săptămânal, o dată la două săptămâni, cel puțin am discuții cu miniștri apropo de felul cum evoluează lucrurile. Cu siguranță, în toamnă o să ne facem propria noastră evaluare, și a miniștrilor noștri și a felului cum evoluează echipa pe care am trimis-o în Guvern. Va fi după congres.
Va trebui o evaluare în coaliție a guvernului, ca atare, nu doar a unor miniștri.
Se vede cu ochiul liber, reformele n-au avansat așa cum noi ne-am fi dorit. Mă refer la reforma administrației publice, o creștere a performanței prin depolitizare. Asta înseamnă organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor, mai ales la cele de conducere, claritate în evoluția profesională pentru cei care lucrează acolo, fără proptele politice sau sinecuri (…) fără lucrurile acestea n-avem cum să facem reforme eficiente.
Cu pensiile speciale batem pasul pe loc. Nu simt apetit la colegii din coaliție să avansăm pe dosarele astea, mă refer la colegii din PNL și UDMR. Am tot insistat, din partea USR PLUS, să luăm în discuții. E un grup de lucru care s-a constituit cu colegi din Parlament și cu Ministerul Muncii. Am discutat zilele trecute cu colegi din acel grup și n-au avansat discuțiile. Nu prea au fost disponibili ceilalți colegi să se întâlnescă.
Noi ne vom face temele și vom veni cu propria noastră analiză și propuneri concrete despre cum s-ar putea rezolva, dincolo de pensiile speciale ale primarilor, unde e nevoie pur și simplu de un vot în Parlament.
Până acum au mai fost reacții din partea colegilor de coaliție, care spuneau că trebuie să analizăm cu mare atenție propunerile pe care le facem ca să nu ne trezim în situația în care o propunere legislativă e contestată la CCR.
La Secția Specială, ministrul Stelian Ion a făcut deja câteva propuneri. O să discutăm în perioada următoare aceste soluții sau altele. (…) Mutarea (Secției la Parchetul General – n.red.), existența ei, indiferent cum îi spune pe ușă, nu că nu ne mulțumește pe noi. E o concluzie, dacă ne uităm la toate analizele făcute de oameni cu competență, sunt argumente pentru desființare”, a afirmat Dacian Cioloș.
„Nu vom accepta un statut de partener junior la guvernare”
El a declarat că formațiunea sa, din punct de vedere politic, este gata să-și asume “toate reformele pe care le-am promis în campania electorală și pe care le-am pus în programul de guvernare”.
„N-am făcut promisiuni de formă, doar ca să câștigăm voturi și apoi să ne aranjăm treburile intern în partid. Nu vom accepta un statut de partener junior la guvernare, atâta vreme cât împreună cu ceilalți parteneri de guvernare ne-am luat niște angajamente pe care trebuie să le livrăm. Nu putem să ajungem la sfârșitul acestui an fără să vedem lansate niște reforme cheie.
Nu dau termene, pentru că împreună am vrea să rămânem la guvernare până în 2024, dar până atunci sunt o grămadă de lucruri de făcut.
Dacă a trecut un an de zile și nu vedem reforme trebuie să ne punem întrebări ce a funcționat și mai ales ce n-a funcționat și să vedem dacă există într-adevăr la pertenerii noștri de guvernare un apetit de reforme, nu doar declarativ.
Ministrul Cristian Ghinea vorbește pe bună dreptate de reformele acestea, pentru că ele sunt puse în PNRR. (…)
Nu poți să spui că vrei să faci reformă în Educație și concursurile pentru directorii de școli în continuare nu sunt organizate și se caută tot felul de tertipuri ca să se prelungească interimatele de Inspectoratele Școlare Județene, care știm cât de politizate sunt”, a mai spus Cioloș.