Acasă Economie Magazinele din mall, închise, cu excepția celor alimentare și a farmaciilor

Magazinele din mall, închise, cu excepția celor alimentare și a farmaciilor

DISTRIBUIȚI

Societăţile comerciale care funcţionează în centrele comerciale de tip mall – cu excepţia magazinelor alimentare şi a farmaciilor – vor suspenda contractele de închiriere ale magazinelor pe întreaga durată a stării de urgenţă, dar şi contractele individuale de muncă ale lucrătorilor comerciali pe perioada instituirii stării de urgenţă, a anunţat miercuri Organizaţia Patronală a Retailerilor din România (RORETAIL), într-un comunicat citat de Agerpres.

”Retailerii care funcţionează în centrele comerciale de tip mall – cu excepţia magazinelor alimentare şi a farmaciilor – vor pune în aplicare următoarele măsuri preventive: 1. Invocarea Pandemiei COVID-19 ca un eveniment fortuit ce reuneşte atât forţa majoră, cât şi cazul fortuit şi, pe cale de consecinţă, în temeiul Art.1.351 şi 1.271 din Codul Civil, suspendarea contractelor de închiriere ale magazinelor din centrele comerciale de tip mall pe întreaga durată a stării de urgenţă decretate începând cu data de 16.03.2020; 2. Invocarea Pandemiei COVID-19 ca un eveniment fortuit ce reuneşte atât forţa majoră cât şi cazul fortuit şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 50 din Codul Muncii, suspendarea contractelor individuale de muncă ale lucrătorilor comerciali din magazinele aflate în centrele comerciale de timp mall pe întreaga durată a stării de urgenţă decretate începând cu data de 16.03.2020”, se menţionează în comunicat.

Organizaţia Patronală a Retailerilor din România consideră că pandemia COVID-19, împreună cu măsurile legale luate de autorităţi pentru combaterea acestei pandemii (inclusiv declararea stării de urgenţă pe teritoriul României începând cu data de 16 martie 2020), reprezintă evenimente fortuite, care reunesc atât forţa majoră, cât şi cazul fortuit, argumentează organizaţia.

”Măsurile luate recent de autorităţile române în vederea prevenirii răspândirii pandemiei COVID-19 au avut efecte imediate în ceea ce priveşte circulaţia cetăţenilor, modul de viaţă de zi cu zi, lucru ce a dus inclusiv la scăderea imediată şi dramatică a traficului de persoane din centrele comerciale, afectând activitatea retailerilor din centrele comerciale şi a altor afaceri bazate pe servicii. Afacerile private din aceste domenii au fost afectate imediat, cu scăderea vânzărilor până la 100%, lucru ce a dus la imposibilitatea achitării datoriilor companiilor faţă de furnizori şi a plăţii salariilor”, se menţionează în comunicatul organizaţiei.

Riscul unui colaps economic pentru toată industria de retail este iminent, neexistând, cel puţin temporar, niciun remediu pentru această situaţie şi niciun pachet de măsuri pentru redresarea economică a companiilor din domeniu, susţine RORETAIL.

Patronatul din comerţ solicită Guvernului să adopte următoarele măsuri:

– declararea în mod oficial a pandemiei COVID-19 drept eveniment de forţă majoră pentru toţi comercianţii români;

– închiderea imediată a centrelor comerciale de tip mall – cu excepţia magazinelor alimentare şi a farmaciilor;

– achitarea integrală din fonduri guvernamentale a indemnizaţiei pentru şomajul tehnic (75% din salariu), inclusiv taxele aferente, pentru perioada în care firmele sunt afectate de carantină, starea de urgenţă sau de alte măsuri cu caracter restrictiv luate de guvern;

– scutirea, amânarea, prorogarea sau reeşalonarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente perioadei fără activitate;

– plata urgentă a restanţelor la plata indemnizaţiilor pentru concediile medicale precum şi a restanţelor la rambursările de TVA;

– obligarea prin legislaţie specifică a băncilor şi altor instituţii de credit să amâne sau să reeşaloneze ratele creditelor pentru perioada fără activitate sau cu activitate redusă a companiilor afectate.

Organizaţia Patronală a Retailerilor din România – RORETAIL este o asociaţie care grupează peste 500 de magazine din România. Acestea comercializează aproximativ 100 de branduri naţionale şi internaţionale, având peste 3.000 de angajaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here