Acasă Social MAGICIAN ÎN ALINAREA DURERILOR

MAGICIAN ÎN ALINAREA DURERILOR

DISTRIBUIȚI

foto 1 pagina 8Dialog cu dr. George Gearavela,

vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Acupunctură

 Medic anestezist, doctorul George Gearavela propune ca alternativă la medicina clasică pe care o practică un alt tip de tratament: acupunctura. Considerând că medicina clasică nu este singura cale de a pune capăt durerii fizice a oamenilor, dr. Gearavela foloseşte şi medicina tradiţională chineză atunci când au fost epuizate celelalte metode de vindecare, iar rezultatele înregistrate nu sunt deloc de neglijat.

 Reporter: V-aţi pregătit pentru o ramură importantă a medicinei – anestezie-terapie intensivă. Cum aţi trecut de la această specializare la acupunctură, care vă face atât de cunoscut în ţară şi atât de iubit?

Dr. George Gearavela: – Când am vrut să fac o specialitate, m-am gândit foarte mult ce aş putea să fac. Fiind o fire sentimentală, apropiată de oameni, am considerat că reanimarea este cea mai apropiată de bolnav. Am avut în familie bătrâni foarte mulţi şi am înţeles ce înseamnă şi bătrâneţea, şi boala. Omul îmi încredinţează pentru câteva ore viaţa lui. Este exact cum am pleca cu un avion într-o cursă. Nu ştim cum va fi aterizarea. Trezirea bolnavului din anestezie poate fi comparată cu aterizarea. În timp ce în avion se urcă pasageri de toate categoriile, aici vin oameni cu stări biologice mult degradate. Gândiţi-vă la transplantul de ficat, de inimă. Toate aceste succese se datorează atât specialiştilor care operează, cât şi pregătirilor pre şi post operatorii. În urmă cu mulți ani, am întâlnit un coleg care spunea că face acupunctură. L-am rugat să-mi arate şi nu a vrut. Atunci am aflat că Ministerul Sănătăţii organizează cursuri de iniţiere. M-am dus la aceste cursuri. Era foarte greu, pentru că era o altă concepţie despre oameni şi despre viaţă. Dupa 30 de ani cred că pot să spun că ştiu acupunctura în limitele unui om care studiază şi care a citit foarte mult. Faptul că sunt anestezist-reanimator mă ajută să nu mă sperii de situaţiile foarte grave pe care le întâlnesc şi despre care nu ştii ce evoluţie vor avea. Cunoscând însă ambele tipuri de medicină pot să întrevăd mai uşor eventualele complicaţii care pot apărea, iar acest lucru îmi dă stabilitate.

Rep: – Există o terapie a durerii?

Dr. G.G.: – Da, exista o terapie a durerii şi durerea este un lucru care l-a însoţit pe om încă de la naştere şi va persista atât timp cât specia umană va exista. Durerea poate fi nu numai fizică, ci şi spirituală, iar aceasta nu poate fi tratată prin medicina clasică, prin injecţii sau tablete. Aici este marele merit al acupuncturii, că tratează în măsura egală durerea fizică, dar şi durerea cealalată. Mulţi oameni sunt dezechilibraţi neurovegetativ umblă prin cabinetele medicilor până ajung să se drogheze de cât de multe medicamente au luat. Apelând la acupunctură vedem că după un anumit număr de şedinţe respectiva persoană îşi regăseşte liniştea şi ajunge să se echilibreze.

Rep.:Cât de important este dialogul dintre medic şi pacient?

Dr. G.G.: – De multe ori, cuvântul vindecă. Felul cum discuţi cu un bolnav, cum ştii să-l asculţi sau să-i captezi atenţia, este un mare avantaj. În gândirea chineză se spune că starea de sănătate este un echilibru între Yin şi Yang. Bolnavul vine cu un Yang crescut, fiind revoltat, supărat. Dacă ştim să-i atenuăm această stare, îl captăm şi atunci orice îi vom spune e un pas spre vindecare. Cuvântul face parte din terapie, pentru că ajută pacientul.

Rep.: – Muzica, în ce măsură alină durerea?

Dr. G.G.: – Dintre toate artele, muzica are cea mai profundă influenţă asupra sufletului. Dacă nu influenţăm sufletul, muzica poate să armonizeze. Se spune chiar că armonia sufletului poate fi obţinută prin cântec. Am observat că şi în sălile de operaţii, şi în saloane, muzica este foarte bine primită. În antichitate Ulise avea o rană la picior şi, să i se închidă rana, un cor de soldaţi a cântat până când aceasta s-a vindecat fără tratament. Ceaikovsky a scris multe piese pentru a se relaxa, pentru a se odihni. Bach a creat cântece pentru combaterea insomniei. Şi la noi a fost lansată o caseta cu muzică terapeutică.

Rep.: – Care este relaţia acupuncturii cu medicina clasică? Cunoaşteţi că astăzi asistăm la o inflaţie de tămăduitori, unii certaţi cu medicina clasică…

Dr. G.G.: – Medicina tradițională chineză are relaţii foarte strânse cu medicina clasică. Medicina orientală nu exclude medicina clasică. Avantajul acupuncturii este că nu foloseşte niciun medicament, iar din punct de vedere ecologic este cea mai pură medicină. Nu vine cu nimic din afară, ci modelează energiile organismului. Acest lucru face ca încă de la început să fie practicată, să nu fie omul intoxicat cu medicamente şi abia apoi să ajungă la medicamente. Din pacate, la noi aşa se întâmplă. Bolnavii trec prin toate etapele pentru că medicii de familie nu cunosc sau nu au încredere în acupunctură. O rinită banală, o alergie uşoară, orice afecţiune la începutul evoluţiei poate fi tratată cu acupunctură, iar afecţiunile grele pot fi tratate în combinaţie. Medicina clasică este completată cu alt gen de terapie. Aceste medicini de tarabă despre care vorbiţi, care stau pe stradă, şi vindecători care nu au nicio noţiune de medicină, nu ştiu nimic despre organismul uman, nu au cum să trateze. Noi îi ignorăm pe aceştia.

Rep.:Recunoaşteţi aşadar că există şi persoane care practică acupunctura şi fac acte de amatorism…

Dr. G.G.: – Pădure fără uscături nu există. Acupunctura a fost învăţată de mulţi pentru a găsi şi o altă modalitate de a trata oamenii. Alţii au apelat la această metodă de tratament pentru a face bani. Aceştia sunt la periferia acupuncturii şi nu vor avea niciodată rezultate.

Rep.:Cum se prezintă acupunctura românească în comparaţie cu cea practicată în alte state?

Dr. G.G.: – Faptul că am fost săraci a favorizat pătrunderea acupuncturii în România. Cred că după francezi, care au o şcoală de acupunctură, dintre europeni, românii au îmbrăţişat-o cu toată simpatia. Au fost trimise cadre medicale în China care au studiat acupunctura cu seriozitate şi venind aici au creat o şcoală de acupunctură, pe care, după francezi, nu o egalează nimeni. Absolvenţii primului ciclu al şcolii de acupunctură de la noi au performanţe pe care în străinătate le ating cei care practică acupunctura. Noi suntem foarte bine cotaţi în Europa, iar rezultatele se văd. S-a reuşit să se facă operaţii în care componenta analgetică – de anestezie – să fie înlocuită cu acupunctura. Dar încă suntem departe de ceea ce ar trebui să fie acupunctura.

Rep.: Cu specialiştii chinezi care practică acupunctura de cinci milenii în ce relaţii vă aflaţi?

Dr. G.G.: – În relaţii foarte bune. Societatea Română de Acupunctură a invitat profesori din China care au venit într-un schimb de experienţă şi, după cum v-am spus, cadre sanitare de la noi s-au pregătit în China.

Rep.:Când a apărut în România acupunctura?

Dr. G.G.: – În urmă cu mai bine de 60 de ani, graţie doctorului Ion Bratu, care a fost primul care a introdus acest termen. A urmat profesorul N.N. Gheorghiu şi apoi a apărut o asociaţie la care au aderat mai mulţi doctori. În 1979 Ministerul Sănătăţii a trimis cadre medicale în China şi ulterior s-a format Asociaţia de Acupunctură, pentru ca mai apoi să apară în actualitate colegul meu, Florin Brătilă. Acupunctura apare în situaţii de limită. De mult, Ion Crăciunescu trebuia să arbitreze un important meci de fotbal şi acuza dureri de sciatică. Medicul echipei de fotbal i-a pus câteva ace şi în scurt timp l-a făcut pe reputatul arbitru să intre pe stadion şi să-şi facă treaba cu succes.

Rep.:Câte persoane practică acupunctura în România?

Dr. G.G.: – Peste 1.500 de medici, colegi care s-au iniţiat în acupunctură. Nu o practică toţi pentru că unii nu au curaj. Este o familie numeroasă şi frumuseţea este ca sunt foarte mulţi tineri care vor să înveţe. În facultăţi, la Iaşi, şi cred că şi la Timişoara, se studiază facultativ.

Rep.:Acupunctura doar înlătură sau şi tratează durerea?

Dr. G.G.: – În funcţie de cauză, acupunctura poate vindeca durerea.

Rep.:Vă amintiţi primul caz tratat de dumneavoastră? Dar cel mai grav?

Dr. G.G.: – Primul caz a fost o pacientă în vârstă de 21 de ani, care suferea de astm bronşic de la vârsta de 8 ani. În perioada de pubertate a suportat mai uşor, după care a reapărut acest astm chinuitor. La început aveam reţineri foarte mari. Deja cu cortizon nu mai mergea. A răspuns bine după 12 şedinţe, iar după trei serii de şedinte nu a mai avut nicio criză. Am mai întâlnit-o la spital, când trebuia să nască. În ceea ce priveşte cel mai complicat caz, a fost un pacient de 32 de ani. A venit însoţit de părinţi, suferea de degenerescenţă hepato-lenticulară, o boală a sistemului nervos central, în care, din cauza pierderii cuprului din organism, mişcarea nu mai poate fi coordonată. M-a frapat că după cinci şedinţe plângea. Mi-a povestit că era pentru prima dată când după multă vreme a mers singur pe stradă. Un om la 30 de ani căruia persoanele vârstnice îi cedau locul în tramvai se bucura acum că putea merge fără ajutor. Tânărul se afla sub tratament clasic şi nu i se mai acorda nicio şansă de vindecare. Rezolvarea acestui caz m-a bucurat pe mine la fel de mult ca şi pe el, pentru că am reuşit să rezolv cu ajutorul acupuncturii ceea ce medicina clasică trecuse la capitolul “fără rezolvare”. Dacă este să privim lucrurile şi din altă perspectivă, aceea a cheltuielilor pe care le face societatea cu vindecarea şi recuperarea oamenilor suferinzi, avem iarăşi de-a face cu un câştig. Investigaţiile medicale la care trebuia supus periodic tânărul sunt în valoare de miliarde de lei vechi, pot fi făcute numai cu aprobări speciale şi sunt foarte puţine, pentru maxim trei pacienţi într-un an. Acum nu mai are nimic. Astfel de cazuri sunt foarte rare, dar este trist să ajungi să îi spui unui om că nu are nicio şansă. Cu acupunctura am reuşit să trecem şi această barieră. Ba chiar mă gândesc dacă nu ar fi bine ca, având sprijinul statului, să studiem posibilitatea vindecării acestor boli rare cu acupunctura. În plus, există o mulţime de alte cheltuieli pe care le face statul român cu tratamente costisitoare, fără a se lua în calcul, măcar ca ultimă variantă, posibilitatea vindecării prin metode tradiţionale.

Rep.:Spuneţi “pentru cele care au încredere în acupunctură”… Înţeleg prin aceasta că metoda pe care o propuneţi nu are aceleaşi şanse de reuşită dacă pacientul nu are încredere.

Dr. G.G.: – Aşa este. Credinţa intimă a celui care se supune tratamentului, indiferent care este acesta – medicină clasică, acupunctură, medicină naturistă – sporeşte şansele de vindecare şi reduce durata tratamentului. De asemenea, încrederea pacientului în medicul care îl tratează influenţează în bine vindecarea bolii, pentru că între medic şi pacient se stabileşte o legatură subtilă, magică, iar boala este învinsă mult mai repede. Posibil ca aceasta să fie şi explicaţia pentru care unii oameni au impresia că vrăjitoarele sau babele la care merg îi vindecă. Mai degrabă îi vindecă dorinţa lor de a se face bine. Mai este un aspect despre care trebuie discutat. Din cauza bolilor grave care au apărut în ultimii ani, mulţi oameni se feresc să vină la acupunctură, speriaţi de faptul că s-ar putea îmbolnăvi mai rău. Trebuie ştiut că medicii care practică acupunctura folosesc ace confecţionate dintr-un aliaj de oţel şi argint. Oţelul le conferă elasticitate şi rezistenţă, iar argintul le dă proprietăţile antiseptice. Medicii sunt constienţi de riscurile folosirii multiple a acelor, iar prin pregătirea lor ştiinţifică ştiu cum să-şi protejeze pacienţii de pericole. – a consemnat ANTUANELA ROȘIORU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

10 + 1 =