Acasă Interne MAI angajează încă 900 de persoane

MAI angajează încă 900 de persoane

DISTRIBUIȚI

Cele 946 de funcții vacante care vor fi scoase la concurs au fost aprobate prin Memorandum în ședința de guvern de vineri, 23 noiembrie 2018.

Reamintim că în octombrie 2017 s-a mai aprobat, prin memorandum, un număr semnificativ de posturi pentru încadrarea în poliție, jandarmerie, pompieri, poliție de frontieră și alte unități ale MAI, funcții care au fost deja ocupate în urma concursurilor organizate în perioada 2017-2018.

Concursurile sunt destinate personalului recrutat din sursă externă, dar și celui din cadrul MAI, prin trecere din corpul agenților/subofițerilor în cel al ofițerilor, conform deciziei structurii organizatoare. Persoanele declarate admise vor fi încadrate în posturile pentru care au candidat pe parcursul anului 2019.

Printre structurile MAI care scot la concurs posturi se numără Direcția Generală Management Urgențe Medicale, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcția Generală Anticorupție, Direcția Generală de Pașapoarte, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Direcția Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor, Agenția Națională Antidrog, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Academia de Poliție, Casa de Pensii Sectorială ș.a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here