Contractele de execuție pentru construcția spitalelor regionale de urgență din Iași și Cluj, un moment semnificativ în dezvoltarea infrastructurii medicale din România, au fost semnate astăzi, la Palatul Victoria, cu participarea premierului Marcel Ciolacu.
„Investițiile pentru construirea celor două spitale regionale sunt de aproximativ 7 miliarde de lei, iar termenul de implementare este până în 2026. Prin finalizarea procedurilor de execuție a celor două spitale regionale, îndeplinim o promisiune făcută românilor de clasa politică de mai bine de 15 ani. Este un moment de mândrie și îl felicit pe domnul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila pentru ceea ce a făcut să aducă aceste proiecte cât mai aproape de realizare” a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul ceremoniei.
Realizarea acestor proiecte reprezintă angajamentul continuu al Guvernului României pentru îmbunătățirea accesului la servicii medicale de înaltă calitate și pentru modernizarea infrastructurii medicale din țară.
„România construiește spitale, fie că sunt spitale regionale sau finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență. În 2021 toate cele trei proiecte – Iași, Cluj și Craiova – aveau doar studii de fezabilitate. Acum suntem în punctul în care facem ireversibilă construcția acestora. Mulțumesc pentru sprijin domnului prim-ministru, Guvernului și echipei de la Ministerul Sănătății pentru că am reușit ca astăzi să semnăm contractele de execuție pentru două dintre aceste investiții, iar săptămâna viitoare vom încheia procedurile și pentru cel de-al treilea spital regional de urgență, respectiv cel de la Craiova”, a afirmat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Spitalul Regional de Urgență din Iași va reprezenta un punct de referință în domeniul medical, urmând să aibă o capacitate de 850 de paturi și 20 de săli de operație. Acesta va deveni principalul furnizor de servicii medicale de nivel terțiar în regiunea de Nord – Est a țării, concentrându-se pe îngrijirea pacienților critici și pe cazurile care necesită tehnologie și expertiză la nivel înalt.
Conceptul organizatoric al acestui spital se va baza pe gruparea pe specialități medicale strâns legate, formând „Centre” multidisciplinare structurate, cum ar fi: Centrul Multidisciplinar pentru Cap și Gât, Centrul Multidisciplinar Toracic, Centrul Multidisciplinar Abdominal, Centrul Multidisciplinar pentru Articulații, Coloană Vertebrală și Traumă, Centrul Multidisciplinar de Medicină Internă și Centrul Multidisciplinar Mama și Copilul.
Valoarea totală estimată a acestui proiect este de 3,3 miliarde de lei, finanțarea fiind asigurată, în principal, de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu 2 miliarde de lei (din care 1,64 miliarde lei contribuție națională și 360 de milioane lei fonduri europene), precum și printr-un credit de 1,25 miliarde de lei de la Banca Europeană de Investiții (BEI), echivalentul a 250 de milioane de euro.
Spitalul Regional de Urgență din Cluj, la rândul său, va fi o instituție medicală de importanță majoră, urmând să aibă o capacitate de 849 de paturi și o gamă variată de facilități și servicii. Acesta va fi centrul principal pentru îngrijirea pacienților critici și a cazurilor complexe din regiunea de Nord – Vest a țării. Cu 336 de paturi pentru îngrijiri chirurgicale, 343 de paturi pentru îngrijiri medicale, 64 de paturi pentru pediatrie și obstetrică-ginecologie, 82 de paturi pentru terapie intensivă (din care 10 pentru terapie intensivă pediatrică), precum și facilități specializate pentru îngrijirea intensivă neonatală și pentru unitatea de arsuri, acest spital va oferi o gamă completă de servicii medicale.
De asemenea, va include un centru dedicat cardiologiei, un bloc operator integrat cu 22 de săli de intervenție chirurgicală și va furniza servicii de spitalizare de zi și chirurgie de zi.
Valoarea totală estimată a acestui proiect este de 3,35 miliarde de lei, finanțarea fiind asigurată, în principal, de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu 2 miliarde de lei (din care 1,64 miliarde lei contribuție națională și 350 de milioane lei fonduri europene), precum și printr-un credit de 1,525 miliarde de lei de la Banca Europeană de Investiții (BEI), echivalentul a 305 de milioane de euro.
[…] Contractele de execuție pentru construcția spitalelor regionale de urgență din Iași și Cluj, un moment semnificativ în dezvoltarea infrastructurii medicale din România, au fost semnate astăzi, la Palatul Victoria, cu participarea premierului Marcel Ciolacu. „Investițiile pentru construirea celor două spitale regionale sunt de aproximativ 7 miliarde de lei, iar termenul de implementare este până în […] Citeste mai mult […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]