Marian Ivan, primarul orașului Pantelimon, și-a depus candidatura pentru un nou mandat de edil. ”Nu a fost o decizie simplă, însă cred că este obligaţia mea faţă de dumneavoastră, faţă de încrederea investită în mine până acum, să duc la bun-sfârşit toate proiectele pe care mi le-am propus, pe care le-am început şi pentru care am depus atât su!et cât şi muncă. Ar # păcat ca toate aceste eforturi să se irosească în mâna unor oameni ale căror intenţii nu îmi sunt cunoscute şi poate nici multora dintre dumneavoastră. Sunt oameni care doar găsesc nod în papură la ce s-a făcut şi despre care nu ştim dacă vor să continue sau să abandoneze totul şi să se ocupe de cine ştie ce altceva. Acum, mai mult ca oricând, mi-aş dori ca toţi cei care au încredere în mine, să îmi fie alături şi, împreună cu echipa PSD, să ne facem în continuare datoria faţă de oraşul nostru, faţă de noi şi cei ce vor veni după noi, lăsându-le o casă modernă, curată, sigură, de care să ne fie drag. Cetăţeni, prieteni, vă asigur că nu am făcut şi nu voi face niciun compromis electoral cu niciun alt contracandidat, că nu am nicio înţelegere cu nimeni altcineva afară de voi, locuitorii oraşului Pantelimon. Voi sunteţi echipa mea în care am încredere, voi sunteţi cei care mi-aţi fost alături când v-am cerut sprijinul, m-aţi certat cu onestitate când am greşit, cu care am trecut peste bune şi rele. Împreună suntem garanţia că Pantelimonul este şi va fi pe mâini bune”, susține Marian Ivan într-o scrisoare de mulțumire adresată locuitorilor din orașul Pantelimon.