La 2 aprilie 2014, la sediul Consiliului Judeţean Ilfov, a avut loc, prima sedinţă de constituire a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară – ECOSAL.La sedinţă au participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Cristina Manicea, şi primarii din Bragadiru, Buftea, Măgurele, Pantelimon, Afumaţi, Baloteşti, Berceni, Brăneşti, Cernica, Chiajna, Ciolpani, Ciorogarla, Clinceni, Cornetu, Copaceni, Dărăşti-Ilfov, Dascălu, Domneşti, Dragomireşti Vale, Găneasa, Glina, Grădiştea, Gruiu, Jilava, Moara Vlasiei, Nuci, Periş, Petrachioaia, Snagov, Stefaneştii de Jos, Tunari, Vidra și 1 Decembrie.
Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov, a fost ales președintele al asociaţiei și membru al Consiliului Director.
Primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, şi primarul localitatii Snagov, Marian Oancea, au fost aleşi si validati drept membri ai Consiliului Director al asociaţiei. De asemenea, în cadrul ședinței au fost validați membrii asociației, a fost numită comisia de cenzori și a fost aprobată organigrama. Actul Constitutiv al Asociației va fi depus la Judecătoria Sectorului 1.