Acasă Info Local Marian Petrache: ”Principalul nostru obiectiv este să stopăm PSD-izarea României”

Marian Petrache: ”Principalul nostru obiectiv este să stopăm PSD-izarea României”

DISTRIBUIȚI

PetrachePrim-vicepreşedintele PNL Marian Petrache spune, într-un interviu pentru PSnews.ro, că, analizând la rece, în politică, ceea ce contează este primul loc. ”Nu ne putem minți și trebuie să recunoaștem că, deși am fost foarte implicați în această campanie și deși s-a muncit foarte mult, rezultatul nu este cel pe care ni-l doream”. Liberalul este de părere că toate organizațiile din teritoriu au fost foarte bine montate și s-au implicat total, iar candidații din marile orașe au fost redutabili. ”Deci nu cred că vinovatul ar trebui căutat aici. Ce s-a întâmplat la București a fost o eroare majoră de strategie din care sper să învățăm până la alegerile generale”.

”Problema noastră a fost că au existat foarte multe bâlbe în ceea ce privește mesajele și deciziile PNL. PNL chiar s-a schimbat (și a demonstrat asta prin candidații cu care a venit în fața electoratului), însă mai avem de lucrat la mesaj. Rezultatul de la alegerile locale ne indică în mod clar că electoratul dezamăgit nu are atâta nevoie de lideri providențiali, cât are nevoie de oameni politici hotărâți, care știu ce e bine pentru partid și pentru România, de proiecte și de o echipă credibilă. Dacă vrem să remontăm electoratul liberal, trebuie să lăsăm bâlbele deoparte și să spunem o poveste credibilă”.

Petrache este de părere că electoratul liberalilor, dezamăgit de PNL, nu a ieșit la vot. ”Acestui electorat nu poți să îi spui așa, pur și simplu: ieșiți la vot, și gata – el merge și votează. Noi, prin comportamentul nostru, am pierdut legătura cu electoratul și va trebui să restabilim această legătură. Va trebui să coborâm cu toții în stradă, să vedem ce-și doresc acești oameni de la noi și cum doresc să facem aceste lucruri. După ce îi ascultăm, facem un proiect și coborâm din nou în stradă și le vorbim de el, să vedem cum îl primesc. Trebuie să recâștigăm încrederea electoratului nostru! Dacă recâștigăm încrederea, atunci el va veni la vot și ne vor vota. Știu că e greu, dar cred că nu se poate altfel”

Marian Petrache: ”Principalul nostru obiectiv este să stopăm PSD-izarea României. Acum, după alegerile locale, aproape toată țara este colorată în roșu, chiar și Bucureștiul este roșu, iar acest lucru nu are cum să fie benefic pentru cetățeni. Din fericire, au mai rămas niște enclave liberale, mai ales în Ardeal, dar și în Sud – cum sunt, de exemplu, Ilfov şi Călărași – și de aici trebuie să pornim. Sunt sigur că, până la toamnă, o să reușim să reînviem spiritul liberal și să convingem electoratul de dreapta să meargă la vot”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here