Acasă Info Local Membrii din România ai PPE și-au lansat candidații pentru parlamentare

Membrii din România ai PPE și-au lansat candidații pentru parlamentare

DISTRIBUIȚI

PNL: ”România, înainte!” – PNL, PMP si UDMR, membri ai Partidului Popular European (PPE) si-au lansat oficial, duminica, 6 noiembrie, candidatii la alegerile parlamentare si programul de guvernare.

PNL a strâns peste 15.000 de oameni în Piața Revoluției din Capitală, lansându-și candidații la alegerile parlamentare și sloganul de campanie ”România, înainte”, în prezența premierului Dacian Cioloș. Evenimentul, care a durat peste o oră și jumătate, a fost prezentat de actorul Marius Florea Vizante. În debutul evenimentului, o fetiță de 10 ani, câștigătoare a Festivalului Internațional de Canto, a intonat imnul național.

Secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, a fost cel care a deschis mitingul. ”PNL are liste mai bune decât PSD, are liste cu oameni noi și are liste curate. Orice s-ar spune, dacă ne uităm ce s-a întâmplat în țara noastră de 27 de ani, trebuie să recunosc că ritmul lasă de dorit. România nu a fost condusă așa cum ar fi trebuit”, a spus, printre altele, Bolojan.

Pe ecranele amplasate în Piața Revoluției a fost prezentat și un clip video cu slogapnlnul de campanie al liberalilor. .

Medicul Leon Dănăilă, candidat al PNL la Senat în București, a pledat pentru oameni profesioniști și integri în politică. ”Competența salvează România! Românii merită în Parlament oameni profesioniști și oameni integri”, a spus el. Dănilă le-a solicitat tinerilor să rămână în țară și să se implice în politică. ”Decât să plecați voi, mai bine pleacă cei din politică, care nu se pricep. Voi, cei tineri, aveți încredere în valoarea voastră pentru că voi puteți schimba România în mai bine”, a arătat candidatul liberal. El a spus că premierul Dacian Cioloș este ”un politician onest, care poate face o schimbare în bine”. ”Am 83 de ani și îmi doresc ca România să se schimbe în bine, ori voi, cei de 20, 30, 40 de ani, puteți schimba România în mai bine cu PNL și cu Dan Cioloș”.

Seniorul liberal Mircea Ionescu-Quintus și istoricul Neagu Djuvara au transmis mesaje video.

La finalul evenimentului, premierul Dacian Cioloș a făcut o baie de mulțime, alături de președintele PNL, Alina Gorghiu.

PMP zice că PSD și PNL trebuie să se teamă

Candidatii Partidului Miscarea Populara (PMP) pentru parlamentare s-au lansat in cursa electorala duminica, in cadrul unui eveniment care a avut loc la Sala Palatului. Listele PMP pentru Senat sunt deschise de Traian Basescu, iar cele de la Camera Deputatilor de Valeriu Steriu.pmp-lansare

Pe lista PMP Bucuresti pentru Camera Deputatilor se mai regasesc Eugen Tomac, Stefan Florescu, fost candidat independent la Primaria Sector 6, si Vasile Stefanescu, presedinte COTAR si vicepresedinte al formatiunii.

La Senat din partea PMP vor mai candida Radu Cristescu, vicepresedinte al partidului, Liviu Goncea si Stefan Vlaston.

Valeriu Steriu, presedinte executiv al PMP, a afirmat, duminica, faptul ca PSD si PNL trebuie sa teama de Partidul Miscarea Populara, el adaugand ca daca membrii formatiunii sale vor munci bine in urmatoarele 40 de zile, va putea fi indeplinit obiectivul de a-l instala la Palatul Victoria pe Traian Basescu.

El a adaugat ca fuziunea dintre PMP si UNPR reprezinta, probabil, ”cea mai importanta miscare politica din ultimii an”.

La evenimentul de la Sala Palatului se aflau 6.215 de membri si simpatizanti ai PMP, potrivit anuntului facut de secretarul general partidului, Dorel Onaca.

Intrarea in sala a presedintelui Traian Basescu s-a facut pe acordurile melodiei ”Invocație” a grupului Phoenix. Presedintele PMP a afirmat ca estimeaza ca unirea cu Republica Moldova, obiectivul politic pe care PMP il afirma deschis, ”se va face” in cinci-sase ani.

Basescu l-a atacat si pe presedintele Klaus Iohannis, pentru stabilirea proiectului de tara. ”Am vazut ca domnul presedinte Iohannis a convocat o comisie cu oameni din foarte multe domenii sa stabileasca obiectivul de tara. Nu mi-am propus ca astazi sa critic pe cineva, ci sa vorbesc despre noi, dar este inadmisibil tu, sef de stat, sa spui ‘Veniti in jurul mesei cele mai luminate minti si spuneti-mi care este obiectivul de tara’. Nu, asta e obligatia ta, a alesului sa spui ‘Obiectivul meu de tara este unirea cu Republica Moldova. Voi, specialistii, spuneti-mi ce mai trebuie facut ca acest lucru sa se intample”, a mai afirmat Traian Basescu.

UDMR: ”Transilvania, viitorul pentru noi toti!” – Si Uniunea Democrata Maghiara din Romania (UDMR) a organizat duminica, la Cluj-Napoca, lansarea candidatilor pentru alegerile parlamentare.

Uniunea a pregatit un eveniment cu elemente vizuale ”demne de imaginea unei formatiuni politice din secolul XXI”. Ca o noutate, pentru aceasta lansare a candidatilor au fost cooptati ca si colaboratori un DJ si un artist de slam poetry, iar evenimentul a fost transmis live pe pagina oficiala de Facebook a UDMR.

Pe langa presedintele UDMR, Kelemen Hunor, si senatorul Markó Béla la eveniment au vorbit mai multi candidati la viitoarele alegeri.

Evenimentul, care s-a desfasurat la Sala Sporturilor ”Horia Demian” din Cluj-Napoca, a fost organizat sub titlul ”Transilvania, viitorul pentru noi toti!”.

Fostul lider al UDMR, Marko Bela, a vorbit la evenimentul de lansare a candidatilor Uniunii la alegerile parlamentare despre intoarcerea taxelor catre regiuni, astfel incat fondurile sa poata fi folosite de autoritatile locale pentru sustinerea acelor decizii pe care le considera bune pentru dezvoltarea judetelor si localitatilor lor.

”Lasati-ne sa ne facem treaba. Daca noi platim taxe si impozite, dati-ne partea noastra inapoi ca sa putem moderniza noi aceste parti pentru ca va bagati nasul chiar si in oala noastra ca sa vedeti ce dorim sa facem. Lasati in grija romanilor, sasilor, daca au mai ramas, si a maghiarilor, banii care se cuvin si o sa construim noi un Ardeal in care sa ne simtim noi foarte bine”, a afirmat Marko Bela.

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat ca premierul Dacian Ciolos are o credibilitate buna in sondajele facute in comunitatile maghiare, dar pana la a deveni premier ”mai este cale lunga”.

Intrebat ce crede despre posibilitatea sustinerii lui Dacian Ciolos ca premier, Kelemen Hunor a spus ca el personal are o parere buna, dar trebuie tinut cont de parerea alegatorilor, pe care si-o vor manifesta la alegeri. – sursa: Agerpres.ro, Stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen − 11 =