Antonel Tănase, mesaj pentru prefecți: ”Vă dorim succes, ne dorim succes și o zi fără evenimente deosebite, care să se desfășoare normal, pentru o Românie normală”
Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a transmis un mesaj în care și-a exprimat convingerea că procesul electoral pentru alegerea președintelui României se va desfășura în condiții foarte bune și de normalitate.
“Sunt convins că procesul electoral din 24 noiembrie – turul al doilea al alegerilor prezidențiale – se va desfășura în condiții foarte bune și că vom finaliza cu succes acest proces electoral. Mesajul din partea Premierului Ludovic Orban este unul foarte scurt: <Vă dorim succes, ne dorim succes și o zi fără evenimente deosebite, care să se desfășoare normal, pentru o Românie normală>”, a declarat Antonel Tănase.
Secretarul general al Guvernului a participat joi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, la ședința, în sistem videoconferință, cu prefecții și șefii structurilor centrale și teritoriale ale MAI, condusă de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, pentru coordonarea activităților de organizare a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
La reuniune au participat toți responsabilii cu atribuții în organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale, printre care reprezentanți din toate structurile Ministerului Afacerilor Interne, de la Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Național de Statistică, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ministerul Educației și Cercetării, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.