Acasă Politic Mesajul președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Zilei Veteranilor de Război

Mesajul președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Zilei Veteranilor de Război

DISTRIBUIȚI

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, 29 aprilie 2021, un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război.

”În fiecare an, la 29 aprilie, în România este sărbătorită Ziua Veteranilor de Război, ca semn de recunoaștere a datoriei împlinite față de țară pe câmpul de luptă.

Veteranii de război reprezintă expresia vie a onoarei și demnității Armatei României, care a fost, este și va fi garantul securității naționale, dar sunt și veritabili ambasadori ai țării noastre în relația cu aliații și partenerii noștri.

Apartenența la neam și dragostea de țară le-au călăuzit efortul și sacrificiul, mulți dintre aceștia căzând la datorie și găsindu-și odihna veșnică departe de țara și neamul pentru care au luptat și s-au jertfit.

Această zi specială reprezintă nu numai momentul în care întreaga națiune onorează meritele deosebite ale fiilor săi, dar și un prilej de a cultiva tinerei generații dragostea de glia strămoșească, de tradițiile și valorile naționale, ca elemente fundamentale de menținere a filonului românesc în marea familie a democrațiilor europene cu care națiunea noastră împărtășește valori și idealuri comune.

Marcarea și în acest an a Zilei Veteranilor de Război într-un cadru mai restrictiv, din cauza pandemiei de COVID-19, nu diminuează recunoștința pe care noi, urmașii, o aducem celor care au pus supraviețuirea patriei mai presus de propria lor viață.

Dragi veterani de război, întreaga Românie vă mulțumește pentru spiritul de sacrificiu pe care l-ați probat pe timpul războaielor, dar și ulterior încheierii acestora, în perioadele dificile prin care țara noastră a trecut. Aveți întreaga mea admirație și recunoștință pentru activitatea dumneavoastră.

Vă doresc multă sănătate și o viață liniștită într-o țară care vă respectă și vă recunoaște pe deplin meritele!

Având în vedere că în zilele următoare vom celebra Sărbătorile Pascale, vă rog să primiți urările mele de bine, liniște și lumină în suflet.

La mulți ani!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here