Acasă Politic Mihai Sandu Niță: ”Războiul, fie el și politic, se duce totuși după...

Mihai Sandu Niță: ”Războiul, fie el și politic, se duce totuși după anumite reguli și principii”

DISTRIBUIȚI

Mihai Sandu Niță, candidatul social-democraților la funcția de președinte al Consiliului Județean Ilfov,   susține, într-o postare pe facebook că ”războiul, fie el și politic, se duce totuși după anumite reguli și principii”, făcând referire la recentele atacuri la adresa sa.

Niță: ”Eu însumi, pentru că sunt candidat al PSD, am devenit o țintă. În mod normal, aș ignora atacurile la persoană. Înțeleg că se apropie alegerile și disperarea politică e mare. Dar suntem într-o campanie care presupune onestitate și cred că oamenii trebuie să afle argumentele mele și să judece fără părtinire”.

Despre acuzațiile apărute la adresa PSD Ilfov și a sa, personal, în ultima perioadă, Niță reamintește că ”echipa noastră a început în urmă cu aproximativ un an un proces de reorganizare”. ”Am discutat cu cei care mergeau pe un drum împotriva principiilor partidului. Am considerat că orice problemă apărută, o vom soluționa prin calea dialogului și nu am arătat cu degetul pe nimeni. Cei care nu au înțeles au fost îndepărtați. Democratic! Acum, tocmai aceștia strigă că PSD și foștii colegi sunt de vină pentru toate problemele din Ilfov. Mă așteptam la atacuri după anunțul candidaturii mele, dar nu credeam că va trebui să dezmint bazaconii, speculații și povești scoase din context. Subliniez că, în perioada cât am fost prefect, nu a existat nicio suspiciune cu privire la activitatea mea. Dimpotrivă, am fost lăudat la cel mai înalt nivel. Se poate verifica! În privința afacerilor, subliniez că niciodată nu am avut tranzacții sau afaceri imobiliare, direct sau indirect, firmele mele nu au făcut afaceri cu statul. Singurii bani publici pe care i-am primit au fost cei din salariul de funcționar public. Apoi, niciun organ de control al statului (inclusiv din actualul guvern) nu mi-a adus niciodată vreo acuzație. Orice speculație este de fapt o încercare de manipulare a opiniei publice. Se spune că aceia care strigă Hoții! sunt chiar hoții! Nu eu judec asta. Cetățenii trebuie să judece! Sunt conștient că obiectivul acestor presiuni este de a mă intimida politic și nu numai, dar sunt mai hotărât ca niciodată să duc lupta începută până la capăt”, precizează Niță.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here