Acasă Economie Ministerul Energiei este interesat de protejarea cibernetică a sistemului energetic național

Ministerul Energiei este interesat de protejarea cibernetică a sistemului energetic național

DISTRIBUIȚI

Ministerul Energiei precizează că proiectul de modificare a Legii energiei electrice şi a gazelor naturale prin instituirea obligativității auditului de securitate cibernetică asupra invertoarelor, sistemelor și rețelelor informatice asociate centralelor electrice fotovoltaice nu urmărește obligarea prosumatorilor de a efectua audituri de securitate cibernetică, ci doar, eventual, a marilor producători/operatori de rețea.

Potrivit instituției, individualizarea marilor producători/ operatori de rețea se poate realiza doar prin raportare la calitatea de operator de servicii esențiale, astfel cum este definită prin Directiva NIS2 și viitoarea lege de transpunere.

Pe de altă parte, proiectul este în consultare publică, ceea ce înseamnă că poate suferi modificări, completări sau chiar eliminarea normei, dacă autoritățile publice consultate, partenerii sociali și societatea civilă formulează propuneri în cauză.

”Singura intenție a Ministerului Energiei este aceea de a proteja, prin măsuri preventive, securitatea cibernetică a marilor producători de energie electrică, în scopul asigurării securității sistemului energetic național”, precizează instituția.

1 COMENTARIU

  1. […] Ministerul Energiei precizează că proiectul de modificare a Legii energiei electrice şi a gazelor naturale prin instituirea obligativității auditului de securitate cibernetică asupra invertoarelor, sistemelor și rețelelor informatice asociate centralelor electrice fotovoltaice nu urmărește obligarea prosumatorilor de a efectua audituri de securitate cibernetică, ci doar, eventual, a marilor producători/operatori de rețea. Potrivit instituției, individualizarea marilor […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here