Acasă Social Minivacanța de Rusalii nu va crea întârzieri în plata pensiilor pentru luna...

Minivacanța de Rusalii nu va crea întârzieri în plata pensiilor pentru luna iunie

DISTRIBUIȚI

Ministrul Muncii, Marius Budăi dă asigurări că nu vor exista întârzieri cu privire la plata pensiilor de stat, în luna iunie 2023. Nu vor fi întârzieri, din cauza minivacanţei de Rusalii.

Pensionarii vor primi veniturile care li se cuvin la termen, iar poștașii vor fi pe teren, inclusiv în ziua liberă prin lege.

„Pensiile se vor plăti în calendarul stabilit, 1-15 iunie, fără niciun fel de rezervă”, a declarat Marius Budăi, precizând că poștașii vor lucra și vineri, 2 iunie, zi care a fost declarată punte de către Guvern. Nu va exista nicio zi de întârziere”.

Asigurări dă și șeful Casei de Pensii

„Noi avem convenție încheiată între CNPP și Compania Națională Poșta Română în care sunt stipulați foarte clar termenii atât de plată, cât și de distribuire a pensiilor.

Este o problemă la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie privind acele zile libere. Am vorbit personal cu șeful companiei Poșta Română. Ei vor lucra pe 2 iunie, vineri.

Am primit asigurări că vor începe să distribuie pensiile pe 2 iunie pentru acei beneficiari care au ales plata prin mandat poștal, urmând ca după data de 6 să intram în program normal.

Noi, primele tranșe de bani, le vom vira încă de la sfârșitul lunii mai, să aibă cash să livreze pensiile începând cu data de 2 iunie, vineri”, a declarat șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu.

2 COMENTARII

  1. […] Ministrul Muncii, Marius Budăi dă asigurări că nu vor exista întârzieri cu privire la plata pensiilor de stat, în luna iunie 2023. Nu vor fi întârzieri, din cauza minivacanţei de Rusalii. Pensionarii vor primi veniturile care li se cuvin la termen, iar poștașii vor fi pe teren, inclusiv în ziua liberă prin lege. „Pensiile se […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here