Acasă Cultura MNIR participă la expoziția internațională „First Kings of Europe” , la Field...

MNIR participă la expoziția internațională „First Kings of Europe” , la Field Museum of Natural History din Chicago

DISTRIBUIȚI

Muzeul Național de Istorie a României participă la vernisajul expoziției internaționale First Kings of Europe, un eveniment cultural desfășurat la Chicago, în cadrul prestigiosului Field Museum of Natural History. Expoziția va fi deschisă aici în perioada 31 martie 2023 – 28 ianuarie 2024.

Expoziția internațională First Kings of Europe este rezultatul unui proiect cultural fără precedent, inițiat în urmă cu șase ani sub coordonarea Field Museum și este prezentată în trei destinații – SUA (New York, Chicago) și Canada (Gatineau). Acesta reprezintă un demers cu totul aparte, de anvergură extraordinară, inițiat de Field Museum (Chicago, SUA) în colaborare cu alte peste 25 de muzee din zona Europei de Sud-Est și Centrale. Această expoziție internațională, prezentată în premieră în muzee nord-americane, reunește peste 700 de artefacte arheologice preistorice de primă importanță din colecțiile unor instituții muzeale din Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia și Ungaria.

Pentru România, coordonatorul proiectului expozițional este Muzeul Național de Istorie a României, care colaborează în acest sens cu alte cinci instituții muzeale, anume: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (Cluj), Complexul Muzeal Național (Piatra Neamț), Muzeul Civilizatiei Gumelnița (Oltenița), Muzeul Olteniei (Craiova) și Muzeul Județean Buzău. În cadrul expoziției First Kings of Europe este prezentată, împreună cu alte exponate din colecții muzeale din țările amintite, o selecție de peste 90 de artefacte pre- și protoistorice – datând din perioada neoliticului, a epocii bronzului și până în a doua epocă a fierului – provenite din colecțiile muzeelor românești amintite mai sus.

Unul dintre cele mai aparte și speciale lucruri despre această expoziție este colaborarea internațională care a făcut posibilă realizarea proiectului expozițional First Kings of Europe (Primii Regi ai Europei)”, afirmă dr. William Parkinson, curator al Field Museum și al acestei expoziții. „Expoziția a fost realizată în parteneriat cu 11 țări, cărora li s-au alăturat Statele Unite ale Americii și Canada, și 26 de muzee diferite. Multe dintre obiectele culturale nu au fost niciodată expuse în afara țărilor de origine, iar unele nu au fost expuse vreodată! Expoziția First Kings of Europe este un prilej unic de a vedea reunite aceste obiecte culturale”.

Sunt prezentate în expoziție o serie de descoperiri arheologice de primă importanță din România precum: „Soborul zeițelor” de la Poduri, tezaurul de la Moigrad (selectiv), tezaurul de la Brad, depozitul de obiecte din bronz de la Apa, tezaurul de la Sarasău, tezaurul de la Perșinari (selectiv), tezaurul de la Hinova (selectiv), depozitul de obiecte din bronz și fier de la Tărtăria (selectiv), inventarele mormintelor princiare getice de la Agighiol și Peretu (selectiv).

Tematica expoziției explorează modul în care societățile agrare preistorice au evoluat către cele mai vechi regate tribale din Europa. Cele peste 700 de obiecte culturale din expoziție datează din neolitic, epoca cuprului, epoca bronzului și epoca fierului. Cele mai semnificative artefacte prezentate se referă la unele dintre cele mai vechi inventare funerare de aur, seturi de podoabe din aur din depuneri cu caracter votiv, un coif getic din argint aurit și coroana de aur a unui principe trac, alături de alte capodopere ale artizanilor preistorici, precum armuri, arme, podoabe și unelte, dar și obiecte din ceramică și piatră.

Expoziția este structurată în 4 mari secțiuni: (1) Un teritoriu dinaintea regilor: perioada neolitică; (2) Prima epocă aurită: epoca cuprului; (3) Noi rute ale puterii: epoca bronzului și (4) Nașterea regalității: epoca fierului. Parcursul expozițional este dezvoltat printr-o scenografie aparte, care îmbină etalarea obiectelor cu elemente grafice, video și audio.

Expoziția First Kings of Europe marchează un moment aparte de cooperare culturală între state din America de Nord și Europa de Sud-Est, într-un timp contemporan al unor oportunități fără precedent de a explora noi perspective asupra începuturilor istoriei în această parte a lumii prin noi perspective.

Organizarea expoziției este posibilă în parte printr-un grant major acordat de National Endowment for the Humanities: Democracy demands wisdom. De asemenea, această expoziție prezentată la Field Museum este posibilă datorită sponsorului major Discover și susținerii financiare asigurate de America for Bulgaria Foundation.

Expoziția este însoțită de un catalog amplu ilustrat, editat de Field Museum of Natural History (Chicago) și publicat de UCLA Cotsen Institute of Archaeology Press. Volumul poate fi achiziționat on-line la adresa https://www.ioa.ucla.edu/first-kings-catalog.

 

.

 

3 COMENTARII

  1. […] Muzeul Național de Istorie a României participă la vernisajul expoziției internaționale First Kings of Europe, un eveniment cultural desfășurat la Chicago, în cadrul prestigiosului Field Museum of Natural History. Expoziția va fi deschisă aici în perioada 31 martie 2023 – 28 ianuarie 2024. Expoziția internațională First Kings of Europe este rezultatul unui proiect cultural fără […] Citeste mai mult […]

Dă-i un răspuns lui MNIR participă la expoziția internațională „First Kings of Europe” , la Field Museum of Natural History din Chicago - Ziare Online 24 - Stiri Online - Stiri locale Romania Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here