Publicaţia noastră este adresată, în majoritate, cititorilor ilfoveni, dar nu numai lor. Care în majoritate sunt muncitori, ţărani, pensionari. Dar judeţul nostru are în centrul său capitala ţării şi influenţa sa este covârşitoare. Multe dintre obiceiurile bucureştenilor sunt preluate de vecinii săi, ilfoveni. Inclusiv limba. Ilfovenii sunt, şi ei, deţinătorii limbii româneşti, aproape de cea literară. Regionalismele (locale) sunt nesemnificative. Limba română este surprinzător de omogenă. Un dobrogean se înţelege fără nicio problemă cu un maramureşean. Ni se spune că un francez de la graniţa cu Belgia are unele probleme de a se înţelege cu un provensal. Aşadar nu există nici un impediment pentru a ne înţelege între noi, românii, fie că suntem din nord, sud, est sau vest. Pentru că suntem o țară omogenă. Inclusiv lingvistic.
Odată cu modernizarea României şi întegrarea în UE a apărut o problemă: Folosirea excesivă a limbilor străine şi, în conformitate cu mutaţiile lingvistice mondiale, folosirea limbii engleze, în condiţiile în care francofonia a pierdut teren. În mediile orăşeneşti, mai ales în Bucureşti, în şcoli, este, să zicem, normală. Există o dezvoltare fără precedent a utilizării calculatoarelor şi a telefoanelor, inclusiv în mediul rural, şi (aproape) toate mesajele (lămuritoare) sunt în limba engleză. Este un fenomen mondial. Şi normal. Pentru că “economicul determină politicul”. Limba folosită în SUA este cea engleză şi dominaţia sa economică mondială este evidentă și a impus limba engleză.
După aceste consideraţii mondiale şi naţionale, să ne întoarcem la spaţiul nostru mioritic, recte ilfovean. Oare toţi utilizatorii serviciilor de tot felul trebuie să ştie limba engleză? Vorba lui Ion Cristoiu ”şi Baba Rada din creasta dealului pentru a putea comunica, şi atenție, a utiliza telefonul mobil, cu fiii şi nepoţii săi, dialog foarte necesar, trebuie să aibă noțiuni (chiar minimale) despre limba lui Shakespeare? Dar limba română unde este? Aceea pentru oamenii simpli “de la ţară”, poate ilfoveni, vrânceni sau maramureşeni… Care oameni, vrând, nevrând, se aliniază la cuceririle tehnicii moderne. Mersul “înainte” este de neoprit. Aşa se face că “tehnica modernă” a pătruns în cele mai ascunse colţuri ale planetei. Şi în satele României. Indiferent dacă sunt tineri sau moşnegi nevoia de a comunica cu “ceilalţi’ sau de a viziona un post de televiziune a devenit, să recunoaştem, o necesitate.
Aceste minunate “vârfuri” ale tehnologiei moderne sunt o consecinţă a eforturilor unor semeni de-ai noştri grupaţi în “departamentul socio-profesional IT”. Dar până unde pot să ajungă “creaţiile” acestora? Oare nu există o limită fizic-intelectuală a omului simplu pentru a recepta toate creaţiile acestor semeni de-ai lor super-inteligenţi? Dacă în mediul urban şi cel al tinerilor noştri creaţiile lor îşi găsesc (încă) un mediu propice de propagare, în cel rural limitele sunt evidente. Mai nou apar, periodic, contracte scrise pentru reţele de telefonie şi internetice, dar și altele. Sunt incredibil de stufoase, cu termeni englezeşti pe care nici un adresant cu studii medii nu le poate ”descâlci” şi explica acelora cărora li se adresează: părinţi, bunici sau simpli locuitori rurali. Cui foloseşte această incredibilă risipă de hârtie, tradusă în dispariţia anuală a multor zeci de hectare de păduri? Noi, ca ilfoveni, am făcut o documentare privind contractele trimise de diferiţi ofertanţi de servicii către utilizatori. Foarte, foarte puţini au înţeles ce scrie acolo, în acel text bogat în servicii cu explicaţii (unele) în limba engleză! Nu dăm exemple. Sunt prea multe. De parcă limba română nu mai există! Să înţelegem că în comunicaţiile particulare, asortate unui “înalt nivel european”, trebuie să trecem limba română la naftalină?
În orice domeniu există o extindere intensivă şi una extensivă. După părerea noastră extinderea extensivă a serviciilor se apropie de un anume prag. Şi implicit a folosirii limbii engleze în sfera serviciilor rurale… Să explicăm: Ai noştri tineri sunt doldora de telefoane de înalt nivel. Dar cei de generația a doua şi a treia care intră, indiscutabil, în “extinderea extensivă” cum să se descurce? Adică la bătrâneţe să înveţe instrucțiuni în limba engleză?! Dacă mai au capacitate omenească, eludând alte probleme – sănătate, bătrânețe, preocupări pentru fii, nepoţi sau chiar de sărăcie.
Aşadar, trebuie să fie o limită în toate. Inclusiv în folosirea excesivă a limbilor străine. Pentru că noi avem o frumoasă limbă multi-milenară provenită, în esenţă, din armonioasa, muzicala, limbă latină. – VASILE BOLBOJA
