.
Consiliul Județean Ilfov, prin n Centrul Județean Pentru Cultură Ilfov, Centrul de Cultură “Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” şi Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, având ca parteneri Primaria Buftea și Primăria Mogoșoaia, au organizat sâmbătă la 𝗣𝗮𝗹𝗮𝘁𝘂𝗹 𝗕𝗿𝗮̂𝗻𝗰𝗼𝘃𝗲𝗻𝗲𝘀𝗰 din Mogoșoaia, evenimentul dedicat împlinirii a 147 de ani de la naşterea Reginei Maria a României.
La acest eveniment au luat parte vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu, prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, subprefectul județului Ilfov, Andrei Scutelnicu, viceprimarul orașului Buftea, Alexandru Vaida, viceprimarul comunei Mogoșoaia, Cristina-Roxana Chihai, inspectorul general adjunct al IȘJ Ilfov, prof. dr. Cristina Ghiță, precum și alte personalități din viața publică.
Cu mare emoție și bucurie, elevi ai școlilor din județul Ilfov, dar și un public numeros, au aflat despre personalitatea remarcabilă a Reginei Maria a României. Având o educație regală, distinsă, un exemplu prin frumuseţea, eleganţa și delicatețea ei, prin inteligenţă şi cultură desăvârșită, prin farmecul şi puterea prezenţei sale, prin dedicarea necontenită faţă de ţară şi faţă de familie, a fost subiectul a mii de pagini scrise în literatura română şi mondială. Iar pentru noi toți, a rămas una dintre personalităţile marcante ale istoriei româneşti, prin exemplaritatea destinului ei, prin felul în care a întruchipat un adevărat mit feminin. (sursa: CJ Ilfov)
=