Economia mondială a fost și este într-o permanentă și din ce în ce mai accentuată transformare. Dacă în feudalism economia a încremenit în tipare multe secole și modificările au fost lente și nesemnificative. odată cu apariția capitalismului totul a căpătat o derulare din ce în ce mai rapidă.
Apariția germenilor capitalismului în secolul 17 s-a produs, logic, în cea mai avansată țară a acelui secol, Anglia. Avea un imperiu imens și produsele sale industriale erau cerute peste tot în lume. Printre ele și celebra ”stofă englezească”. Și primii teoreticieni ai capitalismului au fost economiștii englezi: David Ricardo și Adam Smith, urmați, în secolul 20, de John Maynard Keynes. Progresul tehnic și-a intrat, din ce în ce mai pronunțat, ”în pâine”. Micile ateliere și manufacturi au lăsat locul unor adevărate întreprinderi care, unele dintre ele, s-au grupat într-un final, în gigantice concerne, iar azi în multinaționale. Concentrarea economică a dus, inevitabil, și la concentrarea forței de muncă, iar concentrarea acesteia a generat mișcarea muncitorească. Aceasta nu era posibilă în feudalism. Țăranii nu s-au grupat decât sporadic în răscoale când, dezorganizați, izolați, au terminat întotdeauna cu înfrângeri sângeroase.
Concentrarea muncitorilor în marile întreprinderi care se nășteau a dat posibilitatea acestora să se organizeze în sindicate sau partide muncitorești. Confruntarea dintre patroni și muncitori, astfel organizați, a avut drept rezultat obținerea de către aceștia din urmă a unor drepturi esențiale: program de muncă de opt ore, condiții de muncă mai bune, asigurare pentru pensii, pentru sănătate, vot universal, zi liberă, salarii egale pentru femei în condiții egale de muncă, nefolosirea copiilor minori în muncă etc.
Progresul tehnic, de neoprit, prin mecanizare, automatizare, robotizare, informatizare a făcut ca productivitatea muncii să crească în mod considerabil. Unii specialiști în economie spun că prețul de producție, acela cu care un produs iese ”pe poarta fabricii”, este undeva în jur de 30-35% din prețul final. Evident că este vorba de un preț mediu pe economie. Restul de 65-70% se repartizează pe lanțul de distribuție. Această distribuție a prețului de vânzare permite nașterea unui larg evantai de distribuitori care are drept consecință ca produsele să ajungă în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei sau să se aplice periodicele și consistentele reduceri de prețuri, bonusuri, premieri, sponsorizări și alte facilități. S-a produs o mutație esențială și în distribuirea forței de muncă. Și anume: circa 2/3 s-a mutat din sistemul productiv în sistemul terțiar. Adică al serviciilor. Transferul forței de muncă din sectorul productiv în cel al serviciilor are și o consecință social-politică importantă: a scăzut concentrarea clasei muncitoare și implicit capacitatea de a se organiza și a lupta împotriva patronatului. Prin această mutare s-a produs un oarecare echilibru încât lupta muncitorilor care, de data aceasta neconcentrați, s-au reorientat pentru obținerea unor drepturi care să le facă viața acceptabilă. Și au primit, în mare majoritate, aceste drepturi normale, pentru care s-au luptat secole de-a-rândul. Consecința? În țările dezvoltate există un echilibru social care permite ca o bună parte dintre salariați (nu mai folosim vocabula muncitori – nu mai este de actualitate) să se apropie, din punct de vedere material, de clasa de mijloc.
Cele afirmate de noi se confirmă și în evoluția economiei românești. Au dispărut marile conglomerate socialiste (cum ar fi cele bucureștene: Uzinele 23 August, Electro-Aparataj, Granitul etc…). și în locul lor au apărut complexe de distribuire a mărfurilor și serviciilor. Adică, în conformitate cu cele afirmate de noi, s-a produs transferul celor din sectoarele primare în cel terțiar, al serviciilor. Fenomenul este mondial. Economiștii au ajuns la concluzia că, pentru eficiență în această din ce în ce mai complicată, mai complexă și mai concurențială economie mondială, este mai ușor de controlat eficiența economică, ”pe componente mici”, decât pe mega-intreprinderi. Mega-intreprinderile rămân să domine componentele strategice privind resursele energetice mondiale, militare, științifice, cosmice și altele. În domeniul industrial, la modă este fragmentarea. Ceea ce s-a produs și se produce în România de azi. – VASILE BOLBOJA
