Cătălin DRAGOMIR
Sondajele de opinie sunt o modalitate de a afla, științific, opinia celor din jur despre o anumită temă. Se recurge la ele pentru a surprinde o imagine cât mai clară, cât mai apropiată de realitatea momentului în legătură cu un anumit subiect. Din acest motive ele sunt interesante nu doar pentru cel care l-a comandat, ci și pentru presă, care le transformă în știri sau le folosește pentru realizarea propriilor analize, în funcție de propria politică editorială, modelând, mai departe, opinia publică.
Ceea ce observăm însă la sondajele politice realizate și date publicității în România este că au întrebări care se referă și la formațiuni politice care încă se află în stadiul de proiect, dar nu iau în calcul formațiuni înregistrate la tribunal. A se vedea sondajele în care apar formațiuni precum Mișcarea România Împreună (MRI) sau Partidul Realitatea, dar nu figurează Pro-România. Asta ne face să ne întrebăm cum ar trebui să interpretăm aceste sondaje? Cât de reale sunt rezultatele lor, chiar dacă institutul care le-a realizat a respectat cu sfințenie metodologia și cifrele finale sunt, matematic, corecte?
Cum va influența și modela în perioada imediat următoare opinia publică un sondaj de opinie în care a fost introdus un partid inexistent, dar a fost exclus unul care deja activează în Parlament? – Foto: Renașterea.ro