Senatorul Ionel Agrigoroaie, altfel destul de șters până acum, scoate capul și spune, sus și tare, că vrea un salariu lunar de 3.500 de euro pentru că, nu-i așa, are nevoi mari pe care trebuie să și le satisfacă. Adică trebuie să își schimbe cămășile în fiecare zi ca să dea bine atunci când își negociază afacerile sau când, după cum spune el, se întâlnește cu vreun partener strategic care a pus ochii pe România.
După cum se manifestă și cum pune problema alesul ieșenilor, noi, ceilalți, nu avem nevoi, deci noi nu trebuie să ne schimbăm cămășile zilnic, nu trebuie să mergem la serviciu decent și curat îmbrăcați, noi nu trebuie să dăm bine la întâlnirile de afaceri sau de alt gen. Doar el are nevoi. Numai el.
Necesarul obraznic al acestui individ depășește bunul simț. Asta pentru că nu îi ajung indemnizația de vreo 5.000 de lei și suma forfetară lunară care se ridică tot cam la această sumă. Nemaivorbind de propriile afaceri pe care le are cu siguranță, chiar dacă nu le declară la vedere. Și, dacă stau să mă gândesc bine, pentru ce ar merita un astfel de individ atâta bănet? Că de grija față de semeni foarte puțin putem vorbi în cazul aleșilor trimiși în Parlament să facă legi pentru țară. La câte a făcut pentru comunitatea ieșeană s-ar putea să nu merite nici salariul minim pe economie…
Alesul cu pricina a semnat până acum 26 de proiecte de lege, a avut șapte declarații politice și 159 de întrebări și interpelări. Autor a două cărți, fostul șef al Secției de confecții textile de la Uniunea Județeană a Cooperativelor Iași nu are, potrivit declarației de avere, bijuterii, obiecte de artă și nici bani în conturi, dar are datorii la bănci de peste jumătate de million de euro pe care speră să le acopere din veniturile sale de senator și din vânzarea de miere și nuci. Ar fi interesant de văzut ce crede el despre români, în general, mai ales despre cei care au venituri foarte mici. Aceștia nu se spală? Nu își schimbă cămășile?
Pentru a fi iertat în legătură cu cerința obraznică, aștept din partea senatorului traseist o lege ”cu cap” pentru toți românii. În rest, consider că a fost băgat destul în seamă.