Motto: “Unde e bine, acolo e patria”.
Rândurile următoare nu au nicio legătură cu conducerile politice din ultimii ani din istoria României. Există tendinţa de a ne întoarce, cu dragoste şi nostalgie, la copilăria noastră. Este în spiritul sufletului omenesc ca, odată cu trecerea timpului, să elimine pe “cele rele” şi să le reţină “pe cele bune”. Acelaşi fenomen uman, firesc, se întâmplă şi în domeniul politic-social.
Au trecut aproape 30 ani de la evenimentele majore pentru România, Europa şi întreaga lume. Paradoxal, cu cât ne îndepărtăm de acel teribil 1989, cu atât creşte nostalgia faţă de perioada respective. Care, precum anii indepărtatei noastre copilării, elimină neajunsurile, şi au fost atâtea, şi le “reactualizează” doar pe cele bune… Desigur, România a făcut paşi înainte în timpul socialismului: în primul rând industrializarea, apoi o agricultură modernă dar făcută prin constrângere, un învăţământ stabil şi eficace, un sistem de sănătate relativ bun şi, mai ales, o perspectivă clară, concretă pentru fiecare adolescent plecat pe drumul vieţii…
Oare după 1989 România a făcut, pe ansamblu, paşi înapoi? Integrarea în UE ne-a dus la sărăcie? Desigur s-a produs dezintegrarea industriei. Nu numai în România! Dar au fost create alternative. A fost create un extins sector terţiar, cel al servicilor, care ocupă cel puţin 2/3 din forţa de muncă existentă pe mapamond. Ne-am integrat, cu surle şi trâmbiţe în UE. Dorim cumva să avem o altă structură economică şi politică decât cea europeană?
Surprinzător, după entuziasmul evenimentelor din 1989. după integrarea în structurile militare mondiale şi economice europene acum ne trezim cu o nemulţumire generalizată. A se vedea întrebarea cheie din orice sondaj de opinie: în ce direcţie ne îndreptăm în care dominant este răspunsul ”în direcţie greşită”. Adică să ne întoarcem la socialism? Noi nu avem alternativă. Şi deruta este totală.
Și totuşi blamatul neocapitalism românesc are laturi pozitive evidente. În primul rând o siguranţă alimentară deosebită. Statisticele arată că aproape jumătate dintre alimentele din marile oraşe se aruncă. Deşi criza petrolieră bate la ușă România este asaltată de autorurisme. În Bucureşti este o adevărată problemă să găseşti un loc de parcare în orice zonă a oraşului. Au fost eliminate întreprinderile poluante din Bucureşti şi parcurile sunt bine întreţinute. Ni se spune că poluarea creată de întreprinderi este preluată de invazia parcului auto de toate mărcile şi capacităţile. O zicală spune că “Nu poţi fi şi popă şi hoţ”. Aşadar, vrem autoturism la scara blocului, dar nu vrem poluare auto! Este adevărat că nu avem autostrăzi. Dar avem drumuri naţionale, judeţene şi comunale cum nu a avut niciodată România. Reţele de gaze naturale, apă şi canalizare sunt în continuă extindere în multe dintre judeţele ţării. Desigur nu peste tot, dar ce ţară din lume a rezolvat aceste cerinţe de confort şi civilizaţie 100% “bătând din palme?”
Una dintre cele mai grave acuze aduse socialismului a fost că nu a permis românilor să circule şi să muncească în întreaga lume. După integrarea în NATO (2004) şi mai ales în UE (2007) a fost îndeplinit şi acest normal deziderat românesc. Dar ne trezim, astăzi, că mulţi dintre cei care au plecat cu entuziasm pe drumurile străinătăţii acuză conducerile României că nu le asigură condiţii de reîntoarcere. O precizare: Nu putem să muncim ca în România şi să avem salarii ca în Occident? Trebuie o sincronizare. europeană. Să înţelegem că “fie pâinea cât de rea / tot mai bună în tara mea”. Noi, cei care am rămas aici, i-am înţeles sensurile şi realismul, şi nu ne plângem de România noastră. Pesimismul unora dintre noi ține mai mult de percepţia fiecăruia şi mai puţin de realitatea concretă a României de azi. – VASILE BOLBOJA
