– VASILE BOLBOJA
Un factor determinant în dezvoltarea omenirii a fost şi este posibilitatea de comunicare, net superioară, graţie limbajului uman mereu îmbogăţit. Transmiterea, prin viu grai, urmaşilor a cunoştintelor dobândite, colaborarea directă au făcut ca omul să pună “cărămidă peste cărămidă”, mereu suprapuse, şi să ajungă la uluitoarea dezvoltare de azi. Dar se întâmplă şi fenomene paradoxale: suntem mulţi, foarte mulţi (circa 8 miliarde de suflete) dar comunicăm, direct, din ce în ce mai puţin şi se naşte, sub ochii noştri, un fenomen îngrijorător: ne înstrăinăm unii de alţii. Nu ne mai întâlnim, nu ne mai vizităm rudele, prietenii, nu mai facem plimbările de altădată.
Pentru că nouă ne este familiar sportul, să începem cu un exemplu din acest perimetru: Nu cu mulţi ani în urmă, arenele sportive se umpleau cu doritori să guste spectacolul sportiv şi să comunice. Am văzut recent imagini de la o competiţie atletică din anii ‘950 (Campionatele Internaţionale ale României) de pe fostul stadion “Republicii”. Erau 30.000 spectatori entuziaşti. Cel mai mare număr de spectatori la o competiţie internă a fost la cuplajul interbucureştean de pe stadionul “23 August” din 16 martie 1985, 100.000 spectatori la meciurile Rapid – Steaua (0-2) şi. Dinamo – Sportul Studenţesc (1 -2). Suporterii celor patru echipe erau de-a-valma, dar nu s-a produs nicio încăierare, deşi meciurile au fost…“cu scântei”! Acum sunt meciuri de Liga 1 cu câteva sute de spectatori. Rare sunt meciurile în care se depăşeste cifra de 10.000 de spectatori. Mai dreg puţin busuiocul meciurile internaţionale.
Aşa cum spuneam mai sus, nevoia de comunicare este o necesitate umană. Călătorii străini din trecute veacuri au rămas surprinşi de mulţimea cârciumilor în care românii se desfătau la un pahar de băutură, dar şi de … vorbă. Pentru că, la români, “băutura nevorbită” nu are nici un farmec. Bucureştii, în a doua jumătate a secolului 19 si mai ales în perioada interbelică, au fost renumiţi prin viaţa boemă, plină de un farmec aparte în care comunicarea “la un pahar de bere”, de exemplu la Gambrinusul lui Caragiale, era la mare preţ. Un alt loc de întâlnire şi comunicare, cu un rol major în istoria oemenirii, l-a constituit biserica. Slujbele, dar mai ales liturghia de duminică dimineaţa, era un bun prilej pentru fiecare de a-şi îndeplini nevoile/îndatoririle spiritual-religioase dar şi de întâlnire între membrii comunităţii pentru a comunica, pentru a lega prietenii. Acolo veneau notabilităţile localităţii: primar, învăţător, doctor, notar, farmacist, felcer, boier sau arendaş, bătrâni şi tineri, bărbaţi, femei şi copii. Adică “şi bogaţii şi săracii”. Dar vremurile au evoluat rapid şi biserica şi-a pierdut din audienţa de altădată. Acum majoritatea celor care-i calcă pragul sunt femei bătrâne. Şi ele se duc la biserică tot din omeneasca nevoie de comunicare. Că bărbaţii au rămas mai mult cu cârciumile de tip nou. Iar tinerii noştri au cu totul alte preocupări.
Mai există comunicarea de altădată ? Tinerii noştri comunică între ei precum părinţii şi mai ales bunicii lor? Nici vorbă! De ce? Au apărut calculatoarele, internetul, facebook-ul, chat-ul, messenger-ul şi alte mijloace ultramoderne de comunicare. Acestea au înlocuit legăturile fizice, directe, umane, sentimentale. Şi tinerii noştri devin din ce în ce mai înstrăinaţi unii de alţii, mai introvertiţi, mai dificili, mai reci. Mulţi dintre ei se afundă într-o letargie dăunătoare. Alţii devin alcoolici şi chiar mai rău: cad pradă drogurilor. Şi toate acestea în condiţiile în care lupta pentru supravieţuire în neo-capitalismul mondial este din ce în ce mai dură. În decursul timpului, noi, în paginile publicației noastre, am vorbit adesea despre trecute vremuri. Şi atunci viaţa era grea, cu multă muncă, mai ales fizică, cu eforturi considerabile pentru a găsi un drum în viaţă. Dar era prietenie între oameni, întrajutorare, comunicare, un optimism sănătos, o bucurie de a trăi împreună şi de a ne bucura de viaţă. De viaţa de atunci, cu plusurile şi minusurile ei inerente. Din toate acestea câte se mai întâmplă în viaţa tinerilor de azi?
