Acasă Politic Nicolae Ciucă și-a depus mandatul: A venit momentul în care îmi închei...

Nicolae Ciucă și-a depus mandatul: A venit momentul în care îmi închei activitatea de premier

DISTRIBUIȚI

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni, într-o conferință de presă la sediul Guvernului, că și-a depus demisia din funcție. Urmează ca guvernul să fie condus interimar până la învestirea unui nou cabinet.

„A venit momentul în care îmi închei activitatea de premier. După 1 an și 7 luni avem la dispoziție o serie întreagă de măsuri prin care să ne asumăm că an asigurat stabilitatea țării. E foarte imp că toate partidele să-și asume decizii și măsuri, să aibă dialog cu toți actorii astfel încât să avem stabilitate politică și cratere economică. La final de mandat mulțumesc tuturor: mediul asociativ, sindicate, mediul universitar, organizații guvernamentale și fiecărui cetățean român și presei care ați fost mereu alături de noi​”, a declarat Ciucă.

Astfel, funcţia de premier ar urma să ajungă la preşedintele PSD Marcel Ciolacu, în urma nominalizării sale de către preşedintele Klaus Iohannis.

După ce cele două ordonanţe de urgenţă privind cererile profesorilor vor fi publicate în Monitorul Oficial, Nicolae Ciucă va merge la Palatul Cotroceni unde va discuta cu preşedintele Klaus Iohannis.

Șeful statului va desemna şi un premier interimar. Numele vehiculate sunt Cătălin Predoiu, Lucian Bode sau Sebastian Burduja. Apoi, Nicolae Ciucă va merge la sediul PNL, unde va avea o întrevedere cu liderii partidului. În jur de ora 17:00 va fi o întâlnire importantă a liderilor coaliţiei de guvernare şi rămâne de văzut dacă UDMR va rămâne sau nu la guvernare.

2 COMENTARII

  1. […] Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni, într-o conferință de presă la sediul Guvernului, că și-a depus demisia din funcție. Urmează ca guvernul să fie condus interimar până la învestirea unui nou cabinet. „A venit momentul în care îmi închei activitatea de premier. După 1 an și 7 luni avem la dispoziție o serie întreagă de […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here