Acasă Info Local Nicuşor Dan vrea audit la Capitală

Nicuşor Dan vrea audit la Capitală

DISTRIBUIȚI

Primarul general ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că prima decizie a sa după  învestitură va fi demiterea directorului Direcţiei Juridice și contractarea unei companii care să facă audit la Primăria Generală şi instituţiile din subordine, însă trebuie să fie un vot în acest sens în Consiliul General, apoi o procedură de achiziţii, deci probabil rezultatele auditului vor veni în maximum șase luni.

Dan vrea să evite intrarea Primăriei Generale în incapacitate de plată.

Nicuşor Dan a declarat luni seara la postul B1 TV că îşi va respecta promisiunea de transparenţă totală la Primăria Capitalei şi a instituţiilor din subordine. ”Nu numai pe trecut, ci şi pe viitor. Este o promisiune de transparenţă totală în Primărie şi în instituţiile din subordine, şi cred că, cu votul Consiliului General, o să obligăm şi primăriile de sector să facă acelaşi lucru. Asta este o promisiune. Pe afacerile de corupţie, de care am vorbit în campania asta electorală, fără îndoială ne vom duce către ele. Ne vom duce şi pe marile dosare de retrocedări. Adică, cred că sunteţi şi dumneavoastră curioşi, cum sunt şi eu, cum de au fost împropietăriţi oameni în Parcul Herăstrău. Vreau să spun un lucru, nu ăsta este obiectivul meu, adică cred că mandatul meu, pe care mi l-au dat bucureştenii, este să rezolv problemele curente, mari, grave ale acestui oraş şi să îi dau o direcţie de dezvoltare. Adică să atragem mari investiţii în Bucureşti, să îl profilăm pe piaţa globală ca centru de IT, să avem centre de conferinţe, să aibă loc aici evenimente de business, să vină o agenţie europeană să se instaleze la Bucureşti”, a explicat Dan.

Întrebat când va fi instalat oficial în funcţia de primar general al Bucureştiului, Nicuşor Dan a replicat: ”Sunt nişte proceduri administrative. În jur de 10-12 zile, de astăzi”.

”O acţiune simbolică, pe care am anunţat-o, este deschiderea uşii Primăriei. Primăria, după cum ştiţi, e o clădire monumentală, care are o uşă uriaşă vizavi de Cişmigiu, care este uşa de intrare în primărie şi care o să funcţioneze ca uşă de intrare. Acum, ea e închisă cu lacăt şi, dacă nu mă înşel, are şi un covoraş, care coboară nişte trepte, şi bucureştenii intră prin nişte intrări laterale, înguste. Bineînţeles, că nu este asta acum… Am fost acuzat că ăsta este programul meu de campanie… dar este un gest simbolic pentru ca bucureşteanul să ştie că se duce acolo la primăria lui, care e a lui. Intră pe uşa din faţă că e a lui”, a completat Nicuşor Dan.

Despre colaborarea celor trei partide în consiliul general între PNL şi USR-PLUS, acesta a spus că deja USR şi PLUS sunt în proces de fuziune, iar situaţia este disperată şi în acest context măsurile şi acţiunile care trebuie luate în CGMB sunt obligatorii pentru a duce la ieşirea din faliment. ”În primul rând că cele trei partide încep să devină două, procesul de fuziune USR-PLUS.. În al doilea rând şi în al treilea rând, situaţia este disperată. Deci cel puţin un an şi jumătate, mişcările pe care noi o să le facem, Primărie şi Consiliu, sunt obligatorii. Să ieşi din faliment înseamnă să iei nişte măsuri în care cumva cu spatele la zid. În al treilea rând, în momentul în care primarul comunică coerent ce vrea să facă pentru oraş şi lucrurile astea sunt în acord cu ceea ce am spus noi toată campania asta şi ceea ce bucureştenii află, eu cred că majoritatea pe lucrurile foarte importante o să fie mai mare decât cea dintre PNL şi USR-PLUS, pentru că nu poţi să fii nebun şi să te opui la nişte chestiuni care sunt evidente pentru oraş”, a conchis Dan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here