Anul 1989 a fost crucial pentru România. Atunci s-au produs “evenimentele” care nasc (şi astăzi) două întrebări esenţiale: “lovitură de stat” sau “revoltă populară”? Unii avizaţi spun că ar fi fost o simbioză între cele două. Rândurile noastre nu au ca obiect clarificarea acestor interpretări politice. Ele se vor referi la consecinţele schimbării produse de acele “evenimente”. Adică de sistem. Nu ne vom cantona în multiplele probleme generate de schimbarea de sistem: economice, politice, sociale, culturale, mentale etc.. Ne vom referi doar la un câştig mult mediatizat: libertatea de a avea opinii diferite şi mai ales de a crea partide cu opţiuni politice diferite. Evităm termenul “doctrine” atribuit oricărei grupări politice care se respect, deşi eşichierul politic european, la cel mai înalt nivel, Parlamentul Europei, are o împărţire/delimitare clară pe doctrine.
După 1989 au apărut patru mari grupări politice: FSN, “emanaţie a revoluţiei”, urmat imediat de renaşterea şi relansarea celor trei mari partide istorice: PNL, PNŢ şi PSDR (varianta tradiţională – Sergiu Cunescu). Plus altele mai mărunte pe care nu le consemnăm. Acesta a fost doar începutul. În accepţia românească, pluripartidismul însemna atunci cât mai multe partide. Aşa se face că în scurt timp românii au fost ‘împroprietăriţi” (printre altele) cu o multitudine de partide. Să consemnăm, pentru început, spargerea “emanaţiei Revoluţiei”, FSN în FDSN (varianta Iliescu) şi FSN (varianta Roman). FSN a devenit ulterior prin absorţia minusculului PD (varianta – Vișinescu) PD (FSN) şi apoi, simplu, PD. Din 1993, FDSN a devenit PDSR. În 1997 din acest partid s-a desprins o factiune sub numele Alianţa pentru România (ApR). Enumerăm doar o parte dintre partidele care au apărut pe eşichierul politic românesc în ultimul deceniu al mileniului doi:.PRM (Partidul România Mare), PDAR (Partidul Democratic Agrar Român), PUNR (Partidul Unităţii Naţionale a Românilor), PNL-AT (PNL – Aripa Tânară), PE (Partidul Ecologist), MER (Mişcarea Ecologistă Română), PNL-CD, UFD (Uniunea Forţelor Democratice), PAC (Partidul Alianţei Civice). Apoi PDSR a luat titulatura de azi – PSD.
Anii 2000 au dus la o oarecare simplificare a spectrului politic românesc. Abundenţa de partide s-a diminuat, dar nu şi apetitul nou obţinut al românilor de a crea partide. Evident că numărul acestora a fost mult mai mic decât acela din atât de avântatul ultim deceniu al mileniului doi. Dar a continuat să existe PUR (Partidul Umanist Român) transformat în PC (Partidul Conservator) care, după alegerile din 2004, a făcut paşi de la stânga la dreapta şi a înclinat, decisiv, balanţa politică a României. Aşa cum vom vedea în continuare, spectrului politic românesc nu i-a lipsit apariţia de noi partide, fuziuni, absorţii şi… dispariţii.
Aşa a apărut, în 2007, PLD rupt din PNL. Care ulterior s-a alipit de PD, această alianţă devenind, în final, PDL. Deşi suntem în deceniul doi al mileniului trei şi opţiunile politice ar trebui să se simplifice, “complicaţiunile” au continuat. Din PNL s-a desprins, în 2015, ALDE (Alianţa Liberalilor si Democraţilor). Dar şi din PSD s-a desprins o fracţiune numită pompos, UNPR (Uniunea Naţională pentru Progresul României). Apoi, să consemnăm o surprinzătoare (pentru unii) fuziune/absorţie în 2014 între PNL şi PDL sub titulatura primului. Care a preluat “activul şi pasivul” fiecărui partid. Şi PRM, după dispariţia liderului autoritar, C.V. Tudor, a plătit tributul scindării. Şi aşa, pe lângă nucleul istoric al PRM a apărut PRU (Partidul României Unite). Şi o apariţie de ultimă oră: USR (Uniuniea Salvaţi România).
În final, recurgem la istoria politică a României. Diviziunile în partidele istorice române au existat întotdeuana. Ne oprim doar la două. Despărţirea de PNL a grupării Tache Ionescu (Partidul Conservator-Democrat) care s-a produs în 1908. În 1927 şi din PNŢ s-a desprins aripa dizidentă a doctorului Nicolae Lupu (PNŢ – dr. Nicolae Lupu). Aşadar, nimic nou sub soarele politic românesc. – VASILE BOLBOJA
