Acasă Social Niște țațe

Niște țațe

DISTRIBUIȚI

Declarațiile politice din ultimele zile arată că România este condusă de niște țațe. În loc să încerce să construiască ceva, orice, dar cât de cât în consens, sau măcar să poarte un discurs civilizat, liderii politici din tot eșichierul apelează la injurii și atacuri la persoană.

Pentru Dragnea, contestatarii săi sunt niște ”șobolani”, pentru primarul Gabriela Firea, cei care au huduit-o sunt ”plini de venin”, de cealaltă parte, Traian Băsescu o numește pe Firea ”țoapa de Voluntari”.

După ce Comisia Europeană a atras atenția că România ar putea pierde alocările de fonduri europene dacă adoptă actuala formă a Codului Administrativ, ministrul Rovana Plumb i-a ”urecheat” pe funcționarii europeni, invitând Comisia ”să fie prudentă în ceea ce priveşte o astfel de afirmaţie, deorece Codul administrativ nu este încă finalizat”. Ce-i drept, actul normativ a trecut numai de Senat, deocamdată, dar nu e ca și cum oamenii de la Bruxelles nu ar ști cum funcționează lucrurile și ce părere are despre această lege Liviu Dragnea, șeful Camerei Deputaților, camera care va avea cuvântul final în această privință. Dar o rățoială la adresa Bruxelles-ului dă bine la electorat.

Președintele Klaus Iohannis a spus, în sfârșit, pe față ceea ce toți analiștii comentează în ultimele luni: ”PSD încearcă să amputeze puterile președintelui României”. Iohannis a declarat că a citit motivarea deciziei Curții Constituționale în cazul revocării procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, dar nu a terminat evaluarea.

”În această etapă, recunosc că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări”, a spus președintele, ceea ce i-a atras o nouă obrăznicie din partea deputatului PSD Florin Iordache: ”El citește și înțelege mai greu!”, a spus președintele Comisiei pentru modificările la legile justiției.

Deputatul Victor Ponta, fost membru al PSD, a atacat poziția oficială a social-democraților pe tema ”statului paralel”, care i se pare ”o prostie” și ”o mare minciună”. ”Puterea toată este la domnul Dragnea. Cu cine să lupte? Cine nu îl lasă?”, a declarat Ponta.

Iar în timp ce politicienii se războiesc mai mult în declarații decât în idei de transformare a României, inflația bate un nou record, iar guvernanții își bat joc de viitorul cercetării.

Pentru a încheia, totuși, într-un ton optimist, trecem Prutul pentru a vedea cum parteneriatele cu UE și ajutoarele financiare au ridicat industria viticolă din Republica Moldova.

Dar nu putem încheia fără a menționa întâlnirea istorică dintre Donald Trump și liderul nord-coreean Kim Jong Un. Iar recomandarea de lectură este o analiză detaliată a New Yorker asupra schimbărilor din politica externă a administrației americane după instalarea lui Trump la Casa Albă: Donald Trump’s New World Order. – sursa – EurActiv.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here