Acasă Educatie Noua fișă-cadru a postului pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar

Noua fișă-cadru a postului pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar

DISTRIBUIȚI

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial noua fișă-cadru a postului pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar. Noile atribuții prevăd obligații ce țin de învățarea-predarea și evaluarea elevilor în mediul online.

Astfel cadrele didactice au primit atribuții obligatorii prin fișa postului în privința proiectării lecțiilor online, a construirii unor instrumente de evaluare aplicabile online.

Suplimentar, în afară de modificările care țin de activitatea didactică online, noua fișă a postului introduce și sarcina profesorului de a organizarea și desfășura activități prin participare la acțiuni de voluntariat, precum și aceea de a se implica în prevenirea și combaterea violenței și bullyingului în mediul școlar și/sau în mediul online.

Modificările făcute în Fișa-cadru:

Atribuțiile specifice postului se modifică la capitolul 1, Proiectarea activității – elemente de competență, prin adăugarea a două elemente noi, după cum urmează:

1.6. proiectarea activităților-suport pentru învățarea în mediul online

1.7. Proiectare a instrumentelor de evaluare aplicabile online

Punctul al doilea, „Realizarea activităților didactice curriculare” are o atribuție în plus:

2.4. Organizarea și desfășurarea activităților didactice curriculare în mediul școlar și online

La punctul 3 care prevede „Realizarea activităților didactice extracuriculare”, cadrele didactice au primit de acum și următoarele sarcini:

3.2 Organizarea, coordonarea sau și desfășurarea activităților extracuriculare în mediul școlar, extra școlar și mediul online
3.4 Organizarea și desfășurarea de activități prin participare la acțiuni de voluntariat

Punctul 4. Evaluarea rezultatelor învățării conține și acesta o modificare:

4.3. Elaborarea și aplicarea unor instrumente de evaluare a activității online

Capitolul care prevede „Contribuția la dezvoltarea instituțională și la promovarea imaginii unității școlare” a fost completat cu două noi subpuncte, drept atribuții suplimentare față de cele din vechea fișă-cadru.

7.6. Promovarea de activități de învățare interactivă prin utilizarea unor instrumente realizate cu ajutorul tehnologiei

7.7 Implicarea în prevenirea și combaterea violenței și bullyingului în mediul școlar și/sau în mediul online

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here