Acasă Info Local O nouă încercare a Poliției de a destructura clanul Duduienilor

O nouă încercare a Poliției de a destructura clanul Duduienilor

DISTRIBUIȚI

perchizitii 1 IlfovPolițiștii din Ilfov și ai Direcției de Operațiuni Speciale – I.G.P.R., sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, efectuează luni, 28 decembrie 2015, percheziții în Ilfov, Ialomița și Argeș și pun în executare mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite de mai multe furturi din autovehicule și tâlhării. Este vorba despre documentarea activității infracționale a membrilor grupării Duduianu care, în perioada septembrie – decembrie a.c., a săvârșit mai multe furturi din autovehicule și tâlhării.

Cei în cauză, zece indivizi, cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani, au comis mai multe furturi de bunuri transportate în autotrenuri, în timpul deplasării, pe rutele de transport rutier, prin ruperea sigiliilor și tăierea prelatei vehiculului, precum și furturi din autoturisme, prin metoda înțepării anvelopei. În cazul furturilor din autotrenuri, cei în cauză sunt bănuiți că ar fi încadrat, în trafic, cu propriile autoturisme, autovehiculul vizat, iar în mers, una dintre persoane ar fi urcat de pe capota autoturismului în autotren și ar fi sustras bunuri.

În ceea ce privește furturile din autoturisme, aceștia ar fi înțepat anvelopele mașinilor, profitând de încetinirea acestora, în trafic, iar când șoferul oprea pentru remedierea avariei, ar fi sustras genți și alte bunuri de valoare aflate la vedere. În anumite cazuri, pentru a-și asigura scăparea și păstrarea bunurilor sustrase, ar fi folosit acte de violență asupra victimelor. De asemenea, pentru a-și acoperi activitatea infracțională, cei în cauză ar fi oferit diverse sume de bani polițiștilor, aceștia refuzând mita.

Din investigații, a reieșit că faptele ar fi fost săvârșite în special în județul Ilfov, pe Drumul Național Centura Bucureștiului, dar și în județele Argeș și Ialomița. Urmărirea penală este efectuată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

În noaptea de 20 spre 21 noiembrie a.c., persoanele bănuite au urmărit un autotren care transporta aparatură electronică și electrocasnică, pe ruta Chiajna – Timișoara, din care, prin modul de operare descris mai-sus, au furat 79 de laptop-uri și alte aparate electrocasnice. Prejudiciul, în valoare de 40.000 de euro, a fost recuperat.

La data de 28 octombrie a.c., pe Autostrada București – Pitești, membrii grupării au înțepat anvelopa unui autoturism, iar în momentul în care șoferul remedia avaria, au deposedat o femeie aflată în mașină, prin violență, de o geantă în care se aflau 3.000 de lei și 700 de euro.

Clanul Duduienilor își face de cap în continuare

În ciuda numeroaselor anchete care au vizat Clanul Duduienuilor, gruparea interlopă continuă să-şi facă de cap, mai ales în Bucureşti. Având cartierul general în Pantelimon, temuta gaşcă de infractori stoarce bani din cele mai periculoase activităţi. De-a lungul timpului, anchetele judiciare care au ţintit gruparea aceasta au expus sursele de finanţare ale clanului: furturi, cămătărie, şantaj, prostituţie şi chiar trafic de droguri.

Clanul Duduienilor este una dintre primele grupări mafiote atestate după Revoluție în Capitală, amintește Evenimentul Zilei. Aceștia și-au extins influența în Sectorul 2, în cartierul Pantelimon. Activitățile acestora sunt legate de furturile din autoturisme și tenuri, cămătărie, șantaj, prostituție și trafic de droguri. În București, Complexul Lebăda era considerat sediul central al grupării, acolo de unde se coordona întreaga activitate infracțională. De asemenea, o parte din interlopi s-a retras în județul Ialomița, comuna Sintești, localitate e unde sunt originari.

Clanul Duduianu a mai avut probleme cu legea în acest an. În februarie 2015, mascații au intervenit în forță peste membri clanului Duduianu. Interlopii băteau pe stradă trecătorii pentru a le lua banii. Patru dintre cei mai tineri membrii ai clanului i-a băgat în alertă pe ofițeri după ce, în mai multe rânduri, au jecmănit pe stradă trecătorii pe care uneori îi și băteau cu bâtele pentru a le lua banii. Au fost reținuți și duși în fața instanței doar trei dintre cei patru pentru că unul este încă minor – Albano, Eduard, și Rocardo Motoi, de 21, 29, și 23 de ani. Tinerele ”vlăstare” ale Clanului Duduianutrebui e să se justifice în fața judecătorilor pentru mai multe reclamații făcute pe numele lor.

Una dintre plângeri a fost înregistrată în ziua de 24 ianuarie a.c., când poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat, în vârstă de 29 de ani, că, în seara precedentă, în timp ce se afla într-un magazin situat în Sectorul 1, a fost bătut de mai multe persoane. Polițiștii i-au identificat atunci pe cei patru iar în urma extinderii cercetărilor, în sarcina acestora, s-a reţinut şi comiterea altor două fapte, de aceeaşi fel, precizează Poliția Capitalei. Pentru că unul dintre ei este minor, doar trei dintre ei au fost reținuți.

Segher, un alt membru al grupări, se ocupă cu traficul de droguri. El a fost arestat de mai multe ori. Miltiade Văduva, zis Seif, este un alt membru al găştii, care se ocupă de afaceri ilegale cu terenuri şi maşini, mai mult în Sectorul 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here