Acasă Social OMS: Nu e nevoie de o a treia doză de vaccin anti-COVID

OMS: Nu e nevoie de o a treia doză de vaccin anti-COVID

DISTRIBUIȚI

Datele actuale nu indică faptul că este necesară efectuarea unei a treia doze de vaccin anti-COVID-19, a anunțat miercuri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), adăugând că toate persoanele vulnerabile din lume ar trebui să fie complet vaccinate înainte ca țările cu venituri ridicate să introducă o a treia doză de vaccin, informează Reuters.

Declarațiile au venit chiar înainte ca Guvernul SUA să anunțe că intenționează să pună la dispoziție o a treia doză de vaccin pentru toți americanii începând cu 20 septembrie, odată cu creșterea infecțiilor cu varianta Delta.

Întrebat despre necesitatea unei a treia doze de vaccin pentru a crește protecția împotriva COVID, directorul departamentului de Știință al Organizației Mondiale a Sănătății, Soumya Swaminathan, a declarat la o conferință de presă de la Geneva: „Credem că datele de astăzi nu indică necesitatea unei a treia doze”.

Este nevoie de cercetări suplimentare, a adăugat Swaminathan.

Consilierul principal al OMS, Bruce Aylward, a declarat, făcând referire la a treia doză de vaccin administrată în țările cu venituri mari: „Există suficient vaccin în întreaga lume, dar nu merge în locurile potrivite în ordinea corectă”.

Ar trebui să se administreze două doze celor mai vulnerabili oameni în întreaga lume înainte ca o a treia doză să fie administrată, adăugând: „Suntem foarte departe de a îndeplini acest țel”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here