Premierul Ludovic Orban a dat asigurări că pensiile vor creşte anul acesta, precizând că procentul de majorare va fi făcut public la finalizarea analizelor economice pe care Guvernul le are în lucru.
”Singurul lucru pe care pot să vi-l garantez este că vom creşte pensiile. Cu cât vom creşte pensiile, vom decide după ce avem toate analizele economice care să ne prezinte realitatea economică din România şi capacitatea de a creşte pensiile, astfel încât să asigurăm plata pensiilor tot timpul, nu să ne facem că vom creşte pensiile şi după aia să nu avem cu ce să plătim pensiile. Vom creşte pensiile, procentul cu care vom creşte pensiile îl vom face public după finalizarea analizelor”, a declarat Ludovic Orban, vineri, la finalul vizitei efectuate la şantierul Podului de peste Dunăre, în zona Măcin – Smârdan, judeţul Tulcea, întrebat despre creşterea punctului de pensie cu 40%.
Miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunțat că pensiile pot creşte cu 10%, chiar dacă Guvernul va fi nevoit să depună un efort financiar considerabil.
Legea care viza creșterea pensiilor cu 40%, care nu are precizată sursa de finanțare, adoptată anul trecut de Parlament, ”ar fi fost o bombă pentru stabilitatea economică, chiar și dacă n-ar fi existat criza provocată de coronavirus”, a spus ministrul.