Home Economie Pandele scapă de ”Athos”

Pandele scapă de ”Athos”

SHARE

Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, a fost achitat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care era acuzat de procurorii DNA că a eliberat o autorizație falsă pentru construirea ansamblului rezidential Athos. De asemenea, instanța a achitat alte 5 persoane trimise în judecată în acest dosar: Cristian Iosif Moscu, arhitect-șef al Direcției Urbanism din cadrul Primăriei orașului Voluntari, Carmen Nicoleta Șerban, secretar general al Primăriei Voluntari, Oguz Yilman, Liliana Filip, director general la SC Real Construction Companies Group SA, Gheorghe Florea.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de procurorii DNA și a menținut deciziile de achitare date de Tribunalul București și Curtea de Apel București.

Potrivit DNA, în cursul anului 2007, Oguz Yilmaz a achiziționat de la Gheorghe Florea, contra sumei de 320.000 de euro, un teren în orașul Voluntari, în scopul de a construi ansamblul rezidențial Athos, prin intermediul firmei inculpaților Oguz Yilaz și Liliana Filip, SC Real Construction Companies Group SA.

Procurorii susțin că Yilmaz, cu complicitatea Lilianei Filip, i-a oferit lui Gheorghe Florea suma de 180.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcționari din Primăria Voluntari în vederea obținerii certificatului de urbanism și a autorizației de construire pentru ansamblul rezidențial Athos.

În urma demersurilor lui Gheorghe Florea, Primăria Voluntari a emis certificatul de urbanism pentru proiectul rezidențial Athos – Voluntari.

‘La data de 25 septembrie 2007, inculpatul Florentin Pandele, în calitate de primar al orașului Voluntari, împreună cu subordonații săi, inculpații Carmen Nicoleta Șerban, secretar al primăriei și Cristian Iosif Moscu, arhitect șef al primăriei, au eliberat, în fals, autorizația de construire pentru ansamblul rezidențial Athos, confirmând în mod nereal în conținutul acestui act administrativ că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege. Cu toate că, în aceeași zi, emitenții actului au revocat acest act administrativ (modalitate neprevazută de lege), el a intrat, totuși, în posesia inculpaților Yilmaz și Filip care au demarat lucrările de construire imediat, în octombrie 2007. Astfel, au încheiat circa 60 de antecontracte de vânzare-cumpărare pentru apartamente din ansamblul rezidențial Athos, încasând aproximativ 5.000.000 de euro’, susțin anchetatorii.

DNA menționa că, în acest timp, funcționarii Primăriei Voluntari implicați în emiterea acestui înscris nu au făcut niciun demers pentru a se respecta legalitatea în privința construirii ansamblului rezidențial, primul demers de acest fel fiind realizat abia după începerea cercetărilor în cauză.

‘Pentru ca inculpații Yilmaz și Filip să poată obține avizele ce lipseau la momentul emiterii autorizației de construire, inculpații Pandele, Șerban și Moscu au emis în fals un nou document intitulat anexă la certificatul de urbanism, omițând să îl dateze și să îl înregistreze. În perioada noiembrie – decembrie 2007, inculpații Yilmaz și Filip au folosit acest nou înscris falsificat pentru a solicita avizul de mediu de la Agenția de Mediu București și pentru a obține avizarea Planului Urbanistic Zonal de către Consiliul Județean Ilfov’, se arată în acuzarea DNA.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here