Acasă Social Parteneriat româno-turc pentru lucrătorii, pensionarii și angajatorii din ambele țări

Parteneriat româno-turc pentru lucrătorii, pensionarii și angajatorii din ambele țări

DISTRIBUIȚI

România și Turcia au încheiat, prin miniștrii de resort, un Acord bilateral de securitate socială.

Noul aranjament administrative stabilește modul de colaborare între instituțiile celor două state, procedurile de eliberare a certificatelor privind legislația aplicabilă, conformarea perioadelor de asigurare, depunerea cererilor pentru prestații și modalitatea de plată a acestora, în beneficiul lucrătorilor, pensionarilor, beneficiarilor de prestații sociale, dar și al angajatorilor. De asemenea, prevede modalitatea de plată a pensiilor pentru cei care au stagii de cotizare în unul sau în ambele state și stabilește procedura pentru a beneficia de prestaţii de asigurări de sănătate și de indemnizație de maternitate pe teritoriul celuilalt stat, modalitatea de acordare a prestațiilor în caz de accidente de muncă sau boli profesionale, de solicitare a ajutorului de deces în cazul în care solicitantul are domiciliul pe teritoriul celuilalt stat și modalitatea decontării prestațiilor în caz de boală şi maternitate, accidente de muncă și boli profesionale, furnizarea de proteze, materiale sanitare și alte prestații în natură de mare valoare.

Datele oficiale arată că în România sunt 9.993 de salariați turci care au încheiate, în total, 10.825 de contracte muncă. Peste 18.000 firme turcești sunt înregistrate în Romania. În Turcia sunt stabiliți aproximativ 5.000 de cetățeni români.

1 COMENTARIU

  1. […] România și Turcia au încheiat, prin miniștrii de resort, un Acord bilateral de securitate socială. Noul aranjament administrative stabilește modul de colaborare între instituțiile celor două state, procedurile de eliberare a certificatelor privind legislația aplicabilă, conformarea perioadelor de asigurare, depunerea cererilor pentru prestații și modalitatea de plată a acestora, în beneficiul lucrătorilor, pensionarilor, beneficiarilor de […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here